Luna aprilie – încărcată de evenimente astrologice intense. La ce trebuie să fim atenți?
Am intrat în luna aprilie și urmează o perioadă încărcată de evenimente astrologice importante, care vor fi în măsură să ne schimbe viața, sau cel puțin să încerce să ne mobilizeze, pentru a face un pas în altă direcție, cea corectă.
Astfel, în perioada care urmează este posibil să apară situații neașteptate și care ne vor surprinde sau vom fi conștienți că am amânat multe și acum a venit momentul să înfruntăm și să rezolvăm tot ce am lăsat nerezolvat. Suntem împinși și provocați să încercăm să facem anumite schimbări, dar ni se oferă în același timp și toate mijloacele necesare pentru a face ceea ce trebuie făcut.
Pe de altă parte, a doua jumătate a lunii se va intensifica și mai mult, însă cu aceeași intensitate vom avea puterea de a acționa, beneficiind de tot ce avem nevoie ca să excelăm, să ne schimbăm, să ne îmbunătățim calitatea vieții și să ne manifestăm cele mai bune și curate emoții și sentimente. Este o lună plină, plină de provocări și situații intense.
4 Aprilie
Data de 4 aprilie este marcată de intrarea planetei Mercur în zodia Berbec, ceea ce presupune că vom prelua din energia acestui semn de foc, care ne va încărca cu un spirit de aventură, cu încredere dar și cu deschidere și nerăbdare. Vom simți că debordăm de o energie incredibilă și că nu vom avea stare, că trebuie să facem ceva.
Este o perioadă bună din punct de vedere profesional, întrucât această energie ne îndeamnă să ne implicăm în muncă, proiecte și parteneriate, chiar noi, pe care să le dezvoltăm. Astfel, schimbările care pot să apară pot fi referitoare la locul de muncă sau chiar o reorientare în carieră.
Tot ce avem de făcut este să lăsăm această energie să ne poarte pașii, să încercăm să acționăm atunci când simțim, chiar dacă uneori ar putea părea că nu are sens. Trebuie să avem încredere în noi și să acordăm o atenție deosebită și cerințelor noastre lăuntrice, care ne cer în final să ne trăm viață fericiți și împliniți.
9 Aprilie
Data de 9 aprilie marchează momentul în care planeta Marte va forma o cuadratură cu planeta Neptun, ceea ce înseamnă că deși lucrurile vor fi încărcate energetic la un nivel foarte înalt, tot la același nivel este posibil să întâmpinăm anumite situații mai intense.
Astfel, este necesar să ne pregătim din timp cu răbdare, cu încredere dar și cu atenție, ca să nu fim puși într-o situație din care va fi dificil să ieșim. Trebuie să ne așteptăm la o lipsă de organizare în aer, să o prevedem și să acționăm corespunzător. Cu încredere vom depăși aceste zile care pot să ne deranjeze puțin, însă nu trebuie să ne descurajăm.
12 aprilie
În data de 12 aprilie, planeta Venus va forma o cuadratură cu planeta Pluto, aspect care ne va influența în zona deciziilor importante, în special cele care privesc finalitatea unor lucruri, fie că ne referim la terminarea unor relații, fie încheierea unei colaborări sau loc de muncă. Aceste schimbări sunt deja în sufletele noastre, însă acum vom avea puterea și curajul de a pune punct.
Tot în această perioadă vom simți nevoia să ne afirmăm, să ieșim din starea de confort și să acționăm mai ferm și mai apăsat în legătură cu anumite situații prin care trecem sau chiar cu atitudinea unor persoane din jurul nostru.
14 aprilie
O dată cu planeta Venus în semnul Taurului, începând cu data de 14 aprilie vom simți nevoia să ne refugiem în viața de familie și de relație. Energii bune plutesc în aer în această perioadă, care ne vor aduce sentimentul de pace și liniște în relația cu cei dragi, prieteni și în special cu partenerul de viață.
Este o perioadă de liniște și relaxare, chiar și de excursii și călătorii cu scop recreativ, care să vă apropie de partenerul de suflet și să vă relaxați. Vă veți bucura de momente tandre și de afecțiune și veți simți de asemenea nevoia către a face un pas mai important și de a duce relația la un alt nivel, poate chiar și să măriți familia.
19 aprilie
Data de 19 aprilie, marcată de tranzitul planetei Mercur și a Soarelui în semnul Taurului, semnifică faptul că ne vom liniști și relaxa, după o jumătate de lună plină de evenimente și situații diverse.
Lucrurile se vor îmbunătăți considerabil și vom observa că suntem mai atenți, mai clari, mai organizați și echilibrați. Avem capacitatea de a vedea lucrurile clar și de a ne ocupa într-o manieră caldă și armonioasă de toate lucrurile zilnice. Este posibil de asemenea, ca în această perioadă să avem parte de oportunități noi sau să ne implicăm în diverse proiecte noi, care să ne aducă siguranță și satisfacție, din toate punctele de vedere.
23 aprilie
Data de 23 aprilie este marcată de uniunea planetei Venus cu planeta Uranus, aspect care ne va oferi șansa unor noi începuturi, pe care le vom dori și vom avea energia necesară pentru a îndeplini orice ne dorim.
Vom observa că suntem mai îndrăzneți și mai activi, însă vom avea și tendința să ne aruncăm înainte, fără a gândi prea mult. Cu toate acestea, se recomandă să manifestăm prudență și să petrecem un timp în analiză, pentru a vedea care este cea mai bună soluție privitoare la modul cum trebuie să acționăm, ca să nu fim surprinși de unele rezultate mai neplăcute.
25 aprilie
În data de 25 aprilie, planetele Venus şi Mercur vor forma o cuadratură cu planeta Saturn, iar noi vom fi împinși să luăm anumite decizii importante, care se impuneau a fi luate de ceva vreme, dar care au fost amânate fie pentru că nu am avut curaj sau pentru că ne-a fost teamă.
Nu trebuie să ne temem pentru a acționa, a merge și a alege un drum din mai multe sau a lua anumite decizii în situații în care poate părea că nu avem opțiuni. Vom primi energia necesară pentru a decide în final și a nu mai amâna situații inevitabile, care prelungite la nesfârșit, pot provoca daune mult mai mari, poate chiar și permanente. În toate aceste situații, nu vom fi singuri, vom avea parte necondiționat de sprijinul și ajutorul celor dragi de lângă noi.
30 aprilie
În data de 30 aprilie, Soarele va forma o conjuncţie cu planeta Uranus, ceea ce va fi benefic, pentru că vom avea parte de o perioadă de liniște, relaxare, dar și aventură. În sfârșit, după o lună întreagă vom simți și vom reuși să luăm un timp doar pentru noi, pentru a ne calma, relaxa și reîncărca bateriile.
Energia pe care o vom primi în această perioadă ne va impulsiona să acordăm o atenție mai mare propriei persoane, sănătății noastre și rutinei zilnice, pe care o vom îmbunătăți. Este o perioadă excelentă pentru vacanțe, petrecut timp în aer liber, cu familia, cu cei dragi și apropiați, este o perioadă ideală pentru noi înșine și o deconectare totală de la stres și griji.
Deși va fi o lună plină de provocări și evenimente care pot să ne influențeze și marcheze, vom reuși să încheiem luna într-o notă înaltă, de calm, de speranță și de liniște sufletească.