3 semne zodiacale care își vor îmbunătăți relațiile după Eclipsa de Lună în semnul Săgetător. Eclipsele aduc schimbări puternice atunci când te aștepți mai puțin. Și, asemenea schimbări aduce Eclipsa totală de Lună în semnul Săgetător, care a avut loc în data de 26 mai și care va influența mai mult anumite semne zodiacale a căror viață de dragoste nu va fi niciodată aceeași.
Eclipsa de Lună în semnul Săgetător a avut cu adevărat un cuvânt de spus cu privire la ceea ce se va întâmpla, atunci când vine vorba de inimile noastre, aceasta fiind capabilă să ne influențeze într-adevăr viața romantică. Deși pentru unii, acest eveniment astrologic însemnat va face ravagii, pentru alții însă, acesta va fi o experiență care va fi în măsură să le deschide ochii.
Această Eclipsă se întâmplă să cadă și între două sisteme retrograde, mai întâi, situația prezentă cu Saturn retrograd și, din data de 29 mai, când vom fi impactați de efectele vechiului nostru prieten Mercur, în retrograd. Deci, nu este o eclipsă totală obișnuită de Lună, ci este un eveniment emoțional, plin de putere, care are potențialul de a schimba vieți.
Din punct de vedere romantic, pentru unele semne, va fi o doză de energie ridicată, iar pentru acestea, perioada următoare va fi despre a vedea rezultate importante în relațiile lor de dragoste. Așadar, Eclipsa totală de Lună din Săgetător va schimba relațiile pentru nativii Rac, Balanță și Scorpion, care vor simți cel mai mult impactul acestui eveniment unic.
Zodia Rac (21 iunie – 22 iulie)
Ești o ființă încărcată emoțional, ții totul la inimă și simți totul foarte profund. Poate că ești bun să ascunzi de ceilalți ce simți, dar adevărul este că ești o persoană extrem de sensibilă care, de asemenea, se întâmplă să fie hiperreactivă la evenimentele cosmice care ni se întâmplă tuturor, cel puțin într-o viață.
Ceea ce te așteaptă în perioada următoare este un final, o închidere și, deși toate finalurile pot fi oarecum traumatice, acest final este unul pe care s-ar putea să-l meriți din plin. Există cineva care profită de tine, iar acea persoană este foarte probabil cineva cu care ești intim, aproape la fiecare nivel. Deși ai încredere în aceasta, ai văzut de nenumărate ori cum persoana respectivă nu vine cu lucrurile de care ai nevoie într-o relație romantică.
În timp ce eclipsele sunt dramatice și excesive în ceea ce privește efectul lor emoțional asupra noastră, pe tine acesta te va lovi în așa fel încât vei simți că te-ai trezit brusc dintr-o stare de comă. După această eclipsă, mingea va fi în curtea ta și asta înseamnă că vei avea de ales: poți continua relația cu această persoană care nu te face fericit? Sau, vei reveni la aceleași tipare și o vei lăsa să continue să facă ce ție nu îți place? Acest lucru va depinde de tine. Ceea ce alegi să faceți în acest moment te va influența tot restul vieții.
Zodia Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)
Ai fost întotdeauna afectat de energetica Lunii, care este de altfel reprezentată în special de Luna Plină, dar atunci când această Lună Plină se află și în Eclipsa totală Lunară, este o poveste și mai interesantă, iar pentru tine bine echilibrată. S-ar putea să obții cu adevărat o șansa de a vedea ceea ce îți dorești, îndeplinindu-se.
Ceea ce va deveni evident însă, este că nu știi ce faci, atunci când vine vorba de relația ta actuală. S-ar putea să fi crezut că toate sunt lumini verzi, dar această eclipsă este pe cale să strălucească o lumină albă strălucitoare, pentru a dezvălui cât de puțin știi despre partenerul tău și de ce s-ar putea să nu vrei să fii cu ei.
Însă, nu este vorba de celălalt, ci de tine. Poate pur și simplu nu ești pregătit. Poate că într-adevăr nu ești în căutarea angajamentului și pentru că ești întotdeauna o persoană pe care alții doar se pot baza deseori, nu te-ai confruntat niciodată cu această idee, ceea ce înseamnă că ai condus această persoană. Nu ai nicio intenție de a te angaja în legătură cu această persoană, așa că de ce să o ții agățată de tine?
Ceea ce dorești este dragostea adevărată, la fel ca și noi ceilalți pământeni, totuși, persoana cu care ești acum nu este acea persoană, iar realizarea acestui lucru te va destabiliza puțin.
Luna traversează prin umbra Pământului, iar acesta este un lucru destul de important. Și în cazul tău, înseamnă că propriile tale umbre îți vor fi dezvăluite și, în acele umbre, vei vedea că sentimentele tale pentru persoana pe care o numești „partener” sunt destul de plictisitoare. Nu iubești această persoană și, când te împaci cu realitatea respectivă, atunci vei vedea ce există dincolo de asta, adică, ce cauți – dragostea adevărată.
Zodia Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
În această perioadă, viața ta amoroasă devine cu adevărat provocată. Partea bună este că se va îmbunătăți. De ce? Pentru că vei avea onoarea de a fi martor la schimbările prin care va trece partenerul tău, care ți se deschide și care îți oferă o dragoste sublimă.
Ceea ce înseamnă acest lucru este următorul: ești pe cale să treci prin ceva care ar putea avea un impact asupra ta, poate sănătatea ta sau corpul tău fizic, cum ar fi dureri, suferințe, lamentări, genul de lucruri care fac o persoană să fugă, când își dau seama că ar putea fi nevoiți să ajute.
„La bine și la greu, prin boală ca și în sănătate” este un test real pentru relațiile pe termen lung și te poți întreba dacă te poți baza pe partenerul tău, pentru a fi acolo pentru tine. În cazul tău, răspunsul este afirmativ. Ești o persoană fizică și, uneori, oamenii fizici vin cu dureri corporale care pot dura și o viață.
În această săptămână vei experimenta o anumită depresie și dureri, iar atitudinea și comportamentul tău, posibil că vor fi greu de calmat. Cine este acolo să se ocupe de asta? Cine este acolo pentru a te sprijini, din când în când? Cine este în viața ta care are rezistența de a face față stărilor tale, durerilor, plângerilor și comportamentului tău insistent? Ei bine, partenerul tău iubitor și loial, desigur.
Cea mai mare revelație pe care o va aduce această Eclipsă de Lună este cunoașterea sigură că partenerul tău nu te va părăsi, indiferent de ce sau din ce motiv. Partenerul tău crede în tine și asta merită tot ce există mai bun în lume, pentru că simte iubire adevărată față de tine și asta e rar.