Autorii antici insistă asupra faptului că geto-dacii erau deosebit de instruiţi în ceea ce priveşte spiritualitatea, şi cunostinţele lor erau cel puţin la fel de vaste precum cele ale druizilor din Britania şi ale esenienilor din Damasc. Cronicile care au supravieţuit timpului şi distrugerilor voite, dezvăluie extrem de puţin în această privinţă, aşa că nu ne putem decît imagina adevăratul nivel de cunoaştere la care ajunseseră înţelepţii acestor meleaguri.
Extrase din Getica despre obiceiurile dacilor
Istoricul Iordanes spune în capitolul XI al cronicii sale “Getica” următoarele, în legătură cu ceea ce geţii erau invăţaţi de către marele preot Deceneu, în timpul domniei lui Burebista:
“69. […] i-a făcut să trăiască în chip firesc după legi proprii, pe care pînă acum le numesc Belagine, avându-le scrise, instruindu-I în domeniul logicii, le-a dezvoltat gândirea, făcîndu-i să fie mai dezvoltaţi la minte decît celelalte neamuri, arătându-le importanţa practicii i-a îndemnat să trăiască săvîrşind cele mai bune fapte. Iar în domeniul teoretic, i-a făcut să cunoască cele 12 semne ale zodiacului şi contemplînd mersul planetelor să stăpînească cunoştinţele astronomice, să ştie cum şi care sunt fazele de creştere şi descreştere ale Lunii, cu ce nume sau semne urcă şi coboară pe cer din răsărit pînă în apus cele 346 de stele.
“70 […] Mă întreb ce plăcere îi făcea pe vitejii bărbaţi ca atunci cînd nu erau ocupaţi cu mînuirea armelor să-şi umple capul cu învăţături filozofice. Vedeai cum cercetează, unul poziţia stelelor pe cer, altul planetele mici sau mari, cum urmăreşte acesta fazele Lunii, acela eclipsele de Soare, cum astrele în cercul lor pe cer se coboară în apus, dar apar din nou la răsărit, căutînd aceştia toţi să-şi afle odihna numai după ce găsesc la toate explicaţii.“
Astrologia Dacilor si cum masurau ei timpul si mersul planetelor pe cer 2Sanctuarele de la Sarmizegetusa, de la Costeşti şi de la Pecica sunt unice nu numai în Europa, ci şi în lume, fiind mult prea sofisticate în măsurarea timpului şi în determinarea poziţiilor planetare pentru un simplu popor de barbari.
Ele rivalizează cu complexitatea structurilor megalitice ale druizilor celţi, cu papirusurile matematice egiptene şi cu tăbliţele preoţilor asirieni din biblioteca lui Assurbanipal, însă întrecînd cu mult calculele călugărilor creştini. Îmbinarea ciclului solar cu cel lunar, împreună cu ciclul de 7 zile şi cu observaţia planetelor (cu predilecţie Venus) îl face la fel de precis ca şi calendarul mayaş, însă informaţiile şi predicţiile astrologice ale strămoşilor noştri ne sunt, din păcate, pierdute astăzi.
Însă există dovezi palpabile ale cunoştinţelor acestora, pe scrieri demult uitate care abia acum au ieşit la lumină, considerate ba falsuri, ba copii, ba autentice dincolo de orice argument, şi anume tăbliţele sacre ale ordinului lui Zamolxis. Însă despre acestea, vom mai scrie pe parcurs, şi nu uitati, cînd priviţi cerul, să încercaţi să faceţi asemeni lor.
