Ritual pentru atragerea belșugului la echinoctiul de primăvară: îngroapă ouă la colțurile casei
20 martie 23.58(ora României) este momentul producerii echinocțiului de primăvară din acest an. Soarele traversează ecuatorul ceresc, pentru a ‘veni’, dinspre sud în emisfera nordică. Ziua este egală cu noaptea pe această dată. În vechime la echinocțiu era celebrată Ostara – oamenii onorau venirea primăverii și renașterea Zeului Soare.
Numele zeiței Astarte, demonizată de patriarhia abrahamică, apare în denumirea anglo-saxonă a Paștelui
Ostara, un vechi sabat păgân este un timp al fertilității și renașterii. În Europa saxonă și celtică numele sărbătorii a fost dat de zeița zorilor Eostre, care de fapt este babiloniana Astarte, cunoscută și ca Istar (în Fenicia) ori Innana (în Sumer). Ulterior demonizată de iudeo-creștinism zeița Astarte a devenit ‘demonul’ ‘de sex masculin’ ‘Astaroth’, unul dintre cele 72 de spirite legate de Regele Solomon, ale căror nume apar în ‘Ars Goetia’.
Popoarele germanice au păstrat oricum numele Zeiței păgâne în denumirea principalei sărbători a primăverii și reinvierii naturii (Easter este denumirea anglo saxonă pentru Paștele creștinilor). Obiceiurile și animalele odinioară sacre Zeiței au fost și ele preluate. Ouăle și iepurele de câmp sunt simboluri care apar în celebrarea primăverii încă din cele mai vechi timpuri în întreagă zonă Indoeuropeană, cu mult înainte să fi fost așezată piatra de temelie a primei biserici creștine.
Ce să facem în ziua echinoctiului de primăvară pentru a avea un an cu noroc
1.Aprinde o lumânare albă în ziua echinocțiului de primăvară.
2.Plantează o floare, pentru că totul să-ți meargă din plin în restul anului.
3.Îngroapă câte un ou la fiecare dintre cele patru colțuri ale casei (dacă stai la bloc poți îngropa ouăle în ghivecele plantelor de apartament).
4.Arde ceva ce nu-ți mai trebuie (o hârtie veche de exemplu) dacă vrei să închei definitiv afaceri trecute .
5.Folosește uleiuri aromate de iasomie și trandafir și vei atrage dragostea în viața ta.
6.Poți de asemenea oferi o libație – varsă vin ori ulei pe pământ.
7.Mănâncă ouă, semințe și prăjituri cu miere.
8.Bucură-te de soarele care reîncepe să încălzească pământul, animalele și oamenii. Petrece timp în natură.
În timp ce noi, cei din emisfera nordică sărbătorim venirea primăverii în partea australă a lumii se produce echinocțiul de toamnă, celebrat de neo păgâni că Mabon, o sărbătoare a recoltei și împlinirii, care pregătește spiritul pentru perioada ‘întunecată’ a anului, marcată de apropierea iernii.
Mihaela Onofrei (aripidenoapte)