Ce nu ştiai despre Mărţişor
Mărţişorul este primul simbol al primăverii. An de an, acesta este dăruit femeilor şi fetelor pentru a le proteja de ghinion şi lucruri rele.
Puţini dintre noi ştiu ,care este de fapt adevărata poveste a Mărţişorului. Acesta ascunde în spatele lui, o minunată poveste despre curaj, bunătate, renaştere şi vitejie.
Se spune că Soarele curios de viaţa pământeană, într-o zi a coborât pe pământ şi s-a transformat într-o preafrumoasă fată. Un zmeu, întâlnind-o şi tulburat de frumuseţea ce i-a fost dat să vadă, a răpit fata închizând-o în palatul său. În acel moment întreaga lume a căzut în mâhnire: florile au început să se ofilească, păsările s-au oprit din cântat, iar întreaga lume şi-a pierdut veselie şi pofta de viaţă.
Un tânăr voinic, văzând ce se întâmplă pe pământ fără Soare, s-a hotărât să plece în căutarea castelului, pentru a eliberera preafumoasa fată din ghearele zmeului. După un an de zile, ajuns la porţile acestuia, l-a chemat pe zmeu la o luptă dreaptă.A reuşit cu greu să învingă fioroasa creatură şi aşa rănit şi sângerând ,voinicul şi-a adunat ultimele puteri şi a eliberat Soarele.
Urcat din nou pe cer, Soarele a început să lumineze şi să vestească primăvara. Cu razele sale blânde a încercat să salveze viaţa voinicului. Dar rănile pricinuite de luptă erau mult prea adânci. Văzând că nu-l poate salva pe tânărul voinic, Soarele a hotărât ca întreaga zi să lumineze asupra lui. Sub sângele cald ce se prelingea pe zăpada albă, au început să apară ghioceii. Se spune că de atunci Soarele în fiecare an îşi revarsă prin razele lui toată căldura, bunătatea şi protecţia asupra acestor flori ca semn de recunoaştere şi respect pentru tânărul voinic care i-a redat libertatea.
Ce simbolizează Martisorul?
În mod tradiţional, Mărţişorul este purtat în piept sau la încheietura mâinii. Şnurul alb cu roşu , cu care este decorat,simbolizează uniunea masculinului cu feminin, a vechiului cu nou, a gerului cu căldura. Mărţişorul simbolizează de fapt, reînvierea întregii naturi, reînceperea unui nou ciclu al vieţii şi împăcarea frigurilor năprasnice cu căldura razelor soarelui într-o perioadă de tranziţie, când totul se regăseşte într-o minunată armonie de la cântul păsărilor la frumoasele flori care îşi fac apariţia.
Se spune, că cei care vor purta Mărţişorul primit în dar, vor fi feriţi de forţele malefice, de deochi şi boli în luni care urmează şi de asemenea vor avea parte de noroc tot anul.
Mărţişorul este considerat un talisman oferit din dragoste şi respect fiinţelor dragi din viaţa noastră. Dăruirea acestora cu inimă curată de către bărbaţi femeilor, simbolizează un îndemn la o bună înţelegere, armonie şi uniune.