În astrologie, planetele dețin toată puterea cosmosului și nu ezită niciodată să ne influențeze viața în cele mai interesante aspecte ale ei. Ele ne dau putere, ne arată sensul și ne îndrumă inima spre iubire și succes. Cu toate acestea, efectele lor nu sunt întotdeauna atât de magice precum vrem să credem, ele putându-ne cauza pierderi imense, dificultăți și durere.
Nu uitați niciodată că planetele sunt ca zei și zeițe ale universului cu personalități proprii și, deși scopul lor final este de a ne ajuta să ne atingem potențialul maxim, ele nu sunt întotdeauna atât de amabile cu noi .
Cu toate acestea, obstacolele pe care ni le scot în cale au cel mai profund impact asupra noastră. În cele ce urmează vrem să vă prezentăm care sunt cele trei planete din sistemul nostru solar care au puterea de a influența major viața pe pământ, care știu să atingă cele mai ascunse colțuri ale sufletelor noastre și de care depinde fericirea noastră. Aceste trei planete sunt: Saturn, Uranus și Pluto.
În timp ce toate planetele au influențe pozitive și negative asupra noastră, există unele care par de-a dreptul terifiante pentru noi și de câte ori le vedem pe hartă ne înspăimântăm. Tranzitele lor vin adesea cu groază inimaginabila, cu dificultăți emoționale și, uneori, cu un întuneric care nu pare să nu se sfârșească niciodată. Cu toate acestea, odată ce groaza și frica dispar, cursul lor ne arată până la final că ele contribuie la evoluția noastră spirituală și că situațiile cauzate de ele, fie și neplăcute, ne sunt oferite spre binele nostru.
SATURN: PLANETA KARMEI ȘI DISCIPLINEI
Gândiți-vă la Saturn ca la un părinte strict și autoritar. El este prezent din momentul nașterii noastre, arătându-ne consecințele luării unor decizii incorecte și stabilirea unor limite care să ne împiedice să avem deziluzii și dezamăgiri foarte mari. Saturn învață că efortul și energia pe care o trimitem universului este decisivă în evoluția noastră ca ființe pământene. Astfel lenea, comoditatea și auto-distrugerea sunt întâmpinate cu pierderi și stagnare, munca grea și disciplina ne vor aduce succese pe termen lung.
În astrologie, ciclul complet al planetei Saturn durează aproximativ 29,5 ani, iar acest circuit în jurul Soarelui este ca un drum lent și răbdător spre maturitate și trecerea la experiența de adult.
Cu toate acestea, călătoria vieții noastre ajunge la o un punct de cotitură atunci când Saturn ajunge din în poziția în care era la momentul nașterii noastre. Primul întoarcere a lui Saturn are loc odată cu vârsta cuprinsă între 27 și 30 de ani, moment în care sunteți forțat să decideți dacă suntem sau nu pregătiți de viață și dacă ne-am maturizat cu adevărat. Cert este că după această revenire a lui Saturn în poziție inițială și depășirea vârstei de 30 de ani, nu vom mai fi niciodată așa cum am fost până atunci.
URANUS: PLANETA RADICALĂ A SCHIMBĂRILOR NEAȘTEPTATE
Planeta Uranus poate fi asemănată cu bărbatul misterios care fură inima tinerelor fete. Este un spirit activ, iubește încălcarea regulilor și obișnuitului îl sperie mai mult decât orice în lume. Uranus și influența sa va străfulgera viețile noastre exact atunci când ne așteptăm mai puțin, tocmai pentru a rupe confortul în care ne aflăm și pentru a ne reaminti că viața înseamnă experiență și nu delăsare sau neapărat confort spiritual.
Din punct de vedere astrologic, Uranus are o viziune luminată și revoluționară pentru viitor și această planetă nu se teme să renunțe la vechile tradiții pentru a manifesta noul și ineditul în toate aspectele vieții noastre. Din nefericire, Uranus este, de asemenea, capabil să se răzvrătească fără un motiv anume, doar pentru a se simți viguros și pentru a-și confirma puterile.
În harta noastră natală, Uranus ne arată care sunt atuurile cu care am venit pe lume și domeniile în care putem excela. De asemenea, Uranus ne va evidenția și acele sectoare în care vom avea de învățat mai mult și unde experiențele și instabilitatea nu vor întârzia să apară.
Dacă Uranus se află într-o casă care necesită răbdare și angajament, cum ar fi cea de-a șaptea casă de relații sau cea de-a doua casă responsabilă de finanțele noastre,sunt toate șansele ca viața noastră să ne ofere multe provocări și experiențe.
PLUTO: PLANETA MORȚII ȘI RENAȘTERII
Din punct de vedere spiritual vorbind, moartea este cea mai adâncă și cea mai profundă schimbare prin care experiența umană este obligată să treacă. Schimbarea este atât de mare încât, cu toată onestitatea, nimeni nu știe ce se întâmplă în continuare. În timp ce toată lumea are propriile idei despre viața de apoi, este incontestabil că moartea este sfârșitul. Cu toate acestea, este și începutul a ceva nou; ceva ce încă nu suntem pregătiți să înțelegem.
În astrologie, Pluto este planeta intrinsecă și metamorfozează viețile noastre. Pentru a ne aduce în pragul morții spirituale, Pluto vă fi responsabil de toată teama noastră , dar, de asemenea, și de puterea noastră.
Pluto va dezvălui cu nerușinare toate secretele noastre pe care dorim cu ardoare să rămână tainice și ascunse de ochii lumii, ne va accentua frica de a pierde lucruri și persoane din viața noastră. De asemenea, el este responsabil de forța de care dăm dovadă pentru a păstra lucrurile la care ținem atât de mult și a conserva acele aspecte pe care le considerăm bune și utile nouă. Tot ele este cel care domină trăirile noastre în perioadele de eșec și de pierderi majore.
În harta natală, Pluto ne dezvăluie zonele din viața noastră în care avem cea mai întunecată și mai profundă putere. El va folosi puterea noastră pentru a o întoarce uneori chiar împotriva propriei noastre vieți. Spre exemplu, dacă ne naștem cu un succes financiar, vom putea avea parte de experiențe care să ne demonstreze că partea materială se poate întoarce împotriva noastră sau pur și simplu că finanțele și avuțiile nu ne pot oferi totul în viață.