Prima impresie este întotdeauna cea mai importantă, așa că ai mare grijă ce vrei să transmiți. Știu că deja ai emoții și eu pun și mai multă presiune pe tine, dar de prima întâlnire depinde clar dacă va mai exista o a doua. De asemenea, tot prima întâlnire stabilește foarte clar și care va fi parcursul imediat al relației și cum te va vedea el în viitorul apropiat.
Legea Primei Întâlniri
Așa că, ceea ce este primordial, denumită și Legea numărul 1 al Primei Întâlniri: Nu te da, ce nu ești! Se vede, crede-mă! Bărbații ”nu e proști!” :)) Nu face pe interesanta, nu pretinde că ești mai inteligentă decât ești de fapt, nu crede vreo clipă că trebuie să îți placă exact aceleași lucruri care îi plac lui. Cu alte cuvinte, nu fi o gâscă, fii o lebădă!
Fii amuzantă, zâmbește mult (nu degeaba și nu aiurea) și nu-i povesti din prima toată viața ta. O să fii surprinsă de asta, dar nu îl interesează când ai avut tu operația de apendicită și care coleg îți punea piedică în clasa a șasea. Nu fi plictisitoare!
Învață să taci
Lasă-l și pe el să vorbească, doar așa poți afla lucruri. NU îi povesti de foștii iubiți, mai ales dacă au fost mulți. Știu că ești o neînțeleasă și nu ai găsit sufletul pereche, dar nu e cazul să afle el din prima cam cât de neînțeleasă ești. Să păstrăm puțin mister și pentru viitor, zic! 🙂
Evită gafele în vestimentație
Îmbracă-te adecvat pentru locul în care mergeți. Nu îți pune tocuri de15 centimetri și paiete dacă mergeți la o cafenea, după amiaza. Nu te farda exagerat și nu exagera nici cu parfumul…un machiaj discret, un zâmbet misterios și un parfum subtil, fac minuni.
Acesta este un articol care, cel mai probabil, o să aibă și partea a doua, mult mai detaliată. Asta doar dacă v-am trezit curiozitatea. Până atunci, fiți de neînlocuit, femei!