Influențe astrologice generale pentru saptamana 12- 18 octombrie 2020
Avem in continuare aspecte tensionate pe cer, aspecte ce se vor reflecta negresit si in vietile noastre. Cu trei opozitii puternice MERCUR-URANUS, SOARE- MARTE și VENUS -NEPTUN ni se cere o atentie sporita fata de relatiile noastre si echilibrarea legaturilor cu cei din jurul nostru. Pentru cele mai bune rezultate va trebui sa imbinam gandirea inovativa cu tiparele vechi, sa avem initiative legate de putere si castigarea acesteia si in acelasi timp ni se cere sa facem o compilatie emotionala intre fantezie si realitate.
Pentru multi nativi, saptamana ar putea aduce pe langa inspiratie si idei noi si revelatii interioare, zona spirituala fiind acum mai deschisa si mai receptiva. In gandirea si actiunile noastre va trebui sa tinem cont de cei din jur si i acelasi timp sa facem un efort sa intelegem contextul social, greutatile si responsabilitatile momentului.
Miercuri, Mercur isi incepe miscarea retrograda in semnul Scorpionului si nu ar trebui sa ne mire daca decizii, discutii sau intamplari la care am asistat in ultima perioada vor reveni in actualitate si vor necesita niste lamuriri suplimentare, niste reconsiderari sau corectii.
Pe 16 este Lună nouă în Balanță, fază ce ne aduce o raza de speranta si un comportament mai grijului cu noi insine dar si cu cei din jur, o toleranta mai mare. Este indicat sa facem tot ce ne sta in putinta, cu instrumentele pe care le avem si mai ales fara a ne asuma niciun risc suplimentar.
Sa vedem mai departe detaliile pentru fiecare zodie:
Berbec:
E foarte important cum va folositi energia in aceasta perioada, iar daca va simtiti storsi de puteri, fara vlaga si suficienta capacitate de a face anumite lucruri sa mai apelati si la cei de langa voi care va pot ajuta, adica sa nu mai tineti mortis sa le faceti voi pe toate, ci sa mai delegati unele sarcini si altora, daca stiti ca sunt capabili.
Tot despre spiritul de echipa “vorbeste” si Luna noua: despre initierea unor colaborari sau modificarea unora mai vechi, despre ceva nou in relatiile apropiate – parteneri, oameni cu care faceti echipa, ori in relatiile cu justitia, regulamentele, autoritatile. Oarecare tendinta de lipsa de focusare in treburile zilnice, risc de a neglija sau a uita de unele reguli de igiena, de a interactiona cu oameni de acest tip prin intermediul serviciului.
Taur:
Si la voi suficienta lipsa de vitalitate, sau tendinta spre controverse cu sefi, autoritati, sau rascolirea unor animozitati care intervenisera de ceva timp. Ar fi cazul sa mai renuntati la unele incapatanari, sa acceptati ca evolutia voastra poate depinde in unele cazuri de felul in care stiti sa raspundeti cererilor care nu va convin. Noutatile pe care le poate aduce Luna noua pot fi legate de sarcinile zilnice pe care le aveti de indeplinit, de colectivul de munca, de sanatatea voastra sau a cuiva din familie.
Pe perioada retrogradarii lui Mercur e bine sa mai analizati unele dintre relatii: daca ati spus cuvinte care au ranit sa le retractati sau explicati, sa va ganditi bine daca niste intelegeri verbale sau sustinute de documente sunt corecte ori conform legii, poate sa va dati seama de adevarata fata a unor oameni care s-au declarat de partea voastra. Tendinta spre confuzii sentimentale…
Gemeni:
Posibile oscilatii intre prioritati oarecum opuse: cariera sau familie, in vazul lumii sau mai discret, iar cei care au un serviciu ce permite lucrul de acasa este posibil sa fie pusi in fata unei asemenea alegeri. In general este preferabila calea de mijloc, daca se poate impaca si “capra si varza”. Mercur retrogradeaza in casa muncii si sanatatii si poate readuce oarecare temeri sau dificultati privind posibilitatea de a va face treaba bine si fara riscuri. Pentru unii poate insemna necesitatea revenirii la anumite obiceiuri sau program de lucru cu care au mai avut de-a face.
Ramane spinoasa pentru altii situatia unui credit, a unei afaceri, ceva care nu-i face in acest moment suficient de optimisti cu privire la viitor; dar Luna noua poate da si idei speculative, creative, care daca sunt corecte si productive din punct de vedere financiar e bine sa fie retinute. Noutati legate de copii, de dragoste sau petrecerea timpului liber.
Rac:
Aceasta Luna noua poate aduce noutati legate de familie, casa sau cariera, si ar trebui sa fie bune daca ati tratat tot timpul munca cu seriozitate, nu sunteti parte in conflicte, in procese sau “in corzi” cu sefii, adica trecutul n-are nimic major sa va reproseze.
Mercur va retrograda intr-o casa favorabila pentru voi si poate sa va-ndemne sa renuntati la a evita o anumita persoana sau sa reluati legaturile, sa va reconsiderati sentimentele fata de cineva, sa va aduceti aminte de un mod de a petrece timpul liber din trecut, sau sa va-ntalniti cu oameni pe care nu i-ati mai vazut de mult timp.
Ar putea exista o tendinta spre neatentie cand mergeti, cand semnati sau intocmiti acte, cand comunicati, de aceea e bun un efort de concentrare ca sa nu va loviti, sa nu gresiti sau sa nu fiti intelesi gresit.
Leu:
Posibile vesti sau noutati in general, dar si-n ceea ce priveste relatiile cu rudele apropiate, vecinii, oamenii care va sunt aproape. Ar putea fi vorba si despre solicitari din partea oamenilor de tipul amintit pentru a-i ajuta la ceva, sau un nou mod de a comunica cu colegii de munca ori cu sefii, noi cerinte, dar pe care nu vad o problema in a le putea rezolva. Zona financiara poate fi usor confuza, mai ales daca va ambalati la cheltuieli nu neaparat necesare, sau vreti sa beneficiati de niste oferte care s-ar putea dovedi mai tarziu ca nu sunt reale.
Zona in care va retrograda Mercur este importanta pentru voi, si ar putea insemna tensiuni in familie, nemultumiri, un psihic cam incarcat, pornirea de a repara sau vinde un bun imobiliar care de ceva timp nu e-n cele mai bune conditii, ori de a face cunoscuta familiei o schimbare pe care-o ticluiati de ceva timp.
Fecioara:
Nativii care sunt in relatii foarte bune cu partenerul de viata vor simti probabil nevoia sa-si impartaseasca sentimentele, sa petreaca momente memorabile impreuna. Cei care au avut dificultati in ultimul timp s-ar putea sa fie dispusi sa treaca peste multe de dragul acestei relatii, sau vor trai sentimente confuze, nestiind ce sa mai creada, ce pot face, cum pot sa imbunatateasca situatia.
Retrogradarea lui Mercur va da un ragaz sa retractati sau revizuiti niste intelegeri verbale, contracte, documente mai vechi, va indeamna sa reluati legaturile cu oameni care odinioara va erau apropiati sau sa va vedeti cu rude apropiate. Evitati orice risc care poate veni de langa voi, de la contactele apropiate fizic, sau din deplasari.
Posibile noutati financiare, si se recomanda un calcul riguros, prudenta, evaluarea riscurilor, marja de siguranta pentru situatii de exceptie.
Balanta:
Este Luna voastra noua, una intr-un an, si de obicei un bun prilej pentru noi inceputuri. Dar aceste inceputuri nu trebuie sa fie marcate chiar imediat, ci pot ramane la stadiul de idee, intentie, si trebuie asteptat momentul favorabil, care poate fi mai spre sfarsitul anului sau macar peste o luna si ceva.
In schimb aveti suficient ragaz de pregatire, planificare, organizare, mai ales daca este si familia implicata in asta, daca vreti sa va mutati, sa incepeti o noua activitate sau sa reglati situatia dintre voi si-un partener. In rest ar trebui sa fiti grijulii cu voi insiva si cu cei dragi voua, ca sanatatea e cea mai scumpa. Cat timp Mercur retrogradeaza ati putea sa reevaluati niste obiecte de imbracaminte, incaltaminte, bunuri pe care le posedati, sa daruiti ce nu va mai trebuie cui are nevoie, sa vindeti ce e de vandut. Nu prea e vremea de noi achizitii…
Scorpion:
Intr-o prima faza Mercur retrogradeaza in zodia voastra, un bun prilej pentru a reevalua niste relatii de colaborare sau convietuire in care sunteti implicati, sa gasiti noi moduri de comunicare, mai adevarate, pe mintea si credintele voastre. Poate e nevoie sa spuneti niste ganduri nerostite pana acum, dar ar fi bine nu fara un dram de diplomatie si grija pentru reactia pe care-o pot provoca.
Altfel puteti atrage niste animozitati, dusmanii, rivalitati, energii negative care se pot rasfrange tot asupra voastra la un moment dat. Posibile momente semnificative in relatiile de suflet, unele suficient de confuze, dar cred ca puteti gasi punctul de echilibru intre dorintele voastre si ale celorlalti daca va ascultati intuitia. Atentie la sanatate, mai ales daca sunt suferinte mai vechi care va altereaza starea de bine.
Sagetator:
Luna noua in casa favorabila voua poate insemna noi idei pentru proiecte de viitor, desi deocamdata vedeti lucrurile cam greu fezabile din punct de vedere financiar. Nu e neaparat nevoie si nici indicat sa le dati start acum, dar pana la momentul favorabil puteti face calcule, si puteti sa va analizati cum trebuie daca sunteti facuti pentru asta, daca aveti calitatile si puterea necesare.
Cat timp Mercur este retrograd puteti sa analizati in sinea voastra care sunt obstacolele posibile, in ce fel se poate schimba programul si ritmul vietii, poate chiar sa incepeti sa va obisnuiti cu un altul, dar este si timpul sa aveti grija de sanatate, mai exista daca stiti ca exista niste “zone” de risc. Venus poate aduce sanse, lucruri bune legate de cariera sau imagine sociala, dar care pe de alta parte inseamna si a alege sau a renunta la ceva; ia vedeti, exista cale de mijloc?…
Capricorn:
Cu Luna noua in casa prestigiului, carierei si imaginii sociale este foarte posibil ca aici sa intrevedeti noi inceputuri, dar care nu inseamna neaparat ca se fac usor, ca nu exista provocare, munca, efort, alegeri dificile. Poate fi vorba despre a pierde ceva ca sa puteti incepe altceva, suficient de important pentru voi. Daca este vorba insa despre a demara un nou proiect, de un nou loc de munca, este bine sa nu fie imediat, ci macar peste o luna si ceva sau mai spre sfarsitul anului.
In acest rastimp puteti sa va faceti lectiile foarte bine, sa va organizati, puneti la punct, sau rezolvati chestiuni care au legatura cu trecutul. Daca exista si copii in ecuatie luati toate masurile ca sa le fie si lor bine. Mai ales in urmatoarele trei saptamani s-ar putea sa aiba mai multa nevoie de protectia si grija, preocuparea voastra.
Varsator:
Mercur incepe sa retrogradeze pentru trei saptamani, iar macar in prima parte a perioadei indica atentie sporita la tot ce faceti cu munca, in relatiile cu sefii sau autoritatile, ori in alta actiune care poate sa afecteze prestigiul si imaginea voastra. Unora s-ar putea sa le indice mai multa atentie la comunicarea sau modul in care tin legatura cu o persoana la care tin, sa se ocupe mai indeaproape de bunurile familiei, de legatura cu institutiile financiare.
Luna noua poate veni pentru voi cu idei si intuitii ori vise deosebite. In functie de varsta, viata si…astrograma fiecaruia, poate aduce dorinta de a aprofunda niste cunostinte, o schimbare in anumite conceptii de viata, noutati in legatura cu strainatatea. Daca este vorba despre ceva lucrativ, care trebuie dezvoltat, e bine ca deocamdata sa va faceti planurile, sa va organizati cum trebuie, si sa asteptati momentul oportun (daca este posibil).
Pesti:
Poate fi o saptamana cu oarecare semnificatii in ceea ce priveste relatiile apropiate, cu partenerul de viata, oamenii cu care convietuiti sau cu care conlucrati. Este posibil sa primiti semnale pozitive din partea acestora, atentie, apreciere, bucurii, dar la fel de posibil este ca voi sa nu intelegeti foarte bine intentiile, sentimentele, sau efectul pe care-l produc acestea sa nu fie foarte clar, sa aveti impresia ca exista interese nerostite pe care vi se pare ca le intuiti.
Luna noua se petrece pentru voi intr-o casa a cerului care poate aduce nevoia unor transformari importante, poate chiar o stare de “satietate” fata de anumite situatii prezente in viata voastra. Norocul vostru este retrogradarea lui Mercur, care va ajuta sa va revizuiti niste conceptii de viata, sa renuntati poate la niste tipare de comportament care v-au adus starea de lucruri care va nemultumeste acum.