Mercur va tranzita semnul zodiacal al Racului in perioada 5-18 iulie 2022 – Sa fim pregatiti sa redeschidem o usa magica spre trecut, spre emotiile inocente ale copilariei, spre familie si parinti. Tema acestui tranzit va fi legata de casa, de familie si de legaturile emotionale. Vor fi zile perfecte in care sa ne reimplicam in acele legaturi profnde de suflet, de la inima la inima, sa fim sinceri si alaturi de cei care ne sunt rude sau prieteni de-o viata.
Este ca si cum o usa magica spre trecut se deschide si acum poti pasi prin ea. Intuitia, imaginatia si memoria sunt foarte puternice acum. Foloseste acest timp sa inveti si sa retii informatii sau sa iti descatusezi creativitatea prin scris, poezie sau imagini.
Pe de alta parte, mintea este mult mai irationala, emotionala si subiectiva in aceste saptamani. Cuvintele devin incarcate cu trairi si tind sa fie luate personal. Deci, daca te lasi implicat in discutii incarcate emotional, poti ajunge imbibat cu lacrimi. Ai incredere in instinctele tale si procedeaza cu atentie.
Cum te influenteaza IN FUNCTIE DE ZODIE tranzitul lui Mercur in Rac
Acum stim ca planeta comunicarii Mercur se muta in emotionalul si instabilul Rac pe 5 iulie, facandu-ne emotionali in ce gandim si rostim pana pe 18 iulie. Ai grija sa nu iei lucrurile prea personal acum. Racul nu este grozav la a ramane obiectiv, deci daca te apropii prea mult de un aspect te impiedica sa il vezi prea clar acum. Mentine-ti o distanta oricat de implicat ai fi pe o tema legata de cei dragi, ca sa poti privi lucrurile in perspectiva si obiectiv. Emotiile tale nu ajuta mereu pe cineva iubit.
Iată mai departe detalii pentru fiecare zodie in parte:
Berbec
Mercur din Rac vizeaza pentru nativii Berbec tot ce tine de casa si familie. Este o perioada propice in care sa va indreptati atentia catre nevoile voastre, sa faceti efort sa va intariti legaturile cu cei din familie si cu cei foarte apropiati. Vor fi importante aspectele legate de casa, de proprietati dar totul sub un fond psihologic pe care trebuie sa vi-l creati si sa-l mentineti cat mai stabil.
In aceste doua saptamani cu Mercur in Rac puteti face lucruri memorabile care sa se adune in lantul amintirilor frumoase pe care le aveti deja. Cautati sa va diversificati activiatile, sa revedeti oameni, sa invitati musafiri. Vor fi clipe de neuitat.
Taur
Mercur in Rac inseamna marcheaza pentru nativii Taur aspecte ce tin de calatorii si comunicare. Intr-un fel sau altul, cele doua se vor intersecta pentru ca drumurile voastre nu vor fi neaparat legate de vacante ci si de intalniri care vor presupune discutii sau teme ce trbuiesc reglate.
Partea buna este ca sunteti dispusi acum sa faceti efortul sa plecati dintr-o parte in alta si sa cautati solutii, explicatii si resurse pentru a convinge anumiti oameni de punctul vostru de vedere.
Un plus pentru urmatoarele doua saptamani va tine si de discutiile pe care le veti avea pe teme importante cu cei din familie. Veti gasi puncte comune si lucrurile se vor pune la punct neasteptat de repede si de usor.
Gemeni
Tema lui Mercur in Rac se invarte pentru Gemeni in jurul finantelor, mai cu seama a castigurilor. Sunteti indemnati sa va ganditi la talentele voastre sa cautati modalitati prin care sa faceti bani prin intermediul acestora. Va fi mai usor si mai placut sa imbinati utilul cu placutul si la final sa aveti si cresterea veniturilor financiare.
Tema banilor poate fi activa si in familie, mai ales daca membrii familiei asteapta o participare substantiala din partea voastra. Incercati sa aplanati orice conflict care ar putea sa apara si sa va explicati frumos mai ales daca sunteti in incapacitate sa va implicati pentru moment.
Rac
Cu Mercur in semnul vostru, tot ringul de dans va apartine in urmatoarele doua saptamani. Tema principala atinsa de acest tranzit pentru voi este evolutia personala, conexiunile de calitate, accesarea unor medii superioare. Mercur va potenteaza intuitia astfel ca veti putea capta usor oportunitatile momentului. Este timpul sa progresati. Folositi-va de puterea voastra de convingere si discutati cu oameni influenti. Nu aveti atat de mult timp in care astrele sa va surada, fiti pe faza si profitati cat puteti de mult!
Leu
Mercur in Rac iti poate scoate la lumina un secret sau te poate face sa te simti mai degraba retras. Poate ai o problema de sanatate sau un proiect care este in graba si criza de timp sau poate pur si simplu ai nevoie de timp pentru odihna. Este o perioada buna sa ramai in afara mediului haotic sau al anturajelor mari.
Psihoterapia iti poate fi de mare ajutor acum. Poate te tot intrebi de ce tot timpul esti atras de acelasi tip de persoana. Venus va intra in semnul tau incepan cu data de 12 iulie , deci vei primi raspunsuri si ajutor.
Fecioara
Mercur in Rac iti vizeaza viata sociala. Este timpul sa te reconectezi cu prietenii apropiati, sa faci noi retele relationale si sa te reintegrezi intr-o comunitate larga, asa cum o facei odinioara.
Poti sa mergi mai departe dupa un vis personal mai nou sau mai vechi, pot sa te ambitionezi in orice directie, mai ales ca Mercur in Rac iti aduce suport si intelegere din partea celor dragi. Vei avea o abilitate extraordinara de a-ti exprima gandurile si nevoile, astfel ca toti vor participa la initiativele tale.
Balanta
Mercur in Rac vizeaza sectorul profesional pentru nativii Balanta. Imaginea publica pe care o veti afisa acum va fi extrem de importanta asa ca este cazul sa fiti mai aplecati spre cum va afisati in fata celorlalti si mai ales sa lasati impresia pe care v-o doriti. Cuvintele voastre vor avea valoare acum, veti fi ascultati, deci facetiva remarcata inteligenta.
Scorpion
Mercur in Rac inseamna sa lucrati la securitatea voastra si a familiei. Poti calatori sa iti vezi familia sau sa studiezi un subiect care iti trezeste imaginatia. Poti da peste persoane importante ce te sustin acum. Poti calatori pur si simplu cu familia, caz in care ai grija sa intaresti cat de mult poti legaturile ce va unesc si sa creati amintiri valoroase pentru viitor.
Sagetator
Mercur in Rac pentru tine este in totalitate despre banii altor oameni. Banii pentru un credit ipotecar pot veni acum la tine sau poate esti ocupat incercand sa gasesti o sponsorizare sau un deal bun. Intelepciunea in relatii si comunicarea cu cei dragi sunt intense, este timpul sa aerisesti rufele murdare. Daca lucrurile ajung sa fie mult prea personale, distanteaza-te ca sa ai o perspectiva obiectiva fara sa deteriorezi nicio relatie.
Capricorn
Alti oameni din viata ta sunt in mod particular foarte vocali acum sub Mercur in Rac: vizitatorii iti umplu ziua cu activitati si scot la iveala vorbaretul din tine. Relatiile sunt sub lumina reflectoarelor acum iar conversatiile se vor dovedi a fi foarte stimulante. Este un timp excelent sa provoci pe cineva la discutii bune si chiar sa ajungeti sa bateti palma pe ceva.
Varsator
Mercur in Rac iti trezeste la activitate munca si aspectele ce tin de sanatate. Se pare ca faci sau vei face in aceste saptamani ceva la care tii mult, fie pe job fie pentru starea ta de bine fizica si psihica, deci da tot ce poti mai bun din tine. Poti gasi solutii pline de imaginatie la frecusurile inerente stresante ale vietii. Poti sa tintesti spre o crestere personala, folosind corect emotiile si vorbele cu oamenii implicati in viata ta.
Pesti
Draga Pesti, optiunile tale romantice se pare ca se multiplica sub Mercur in Rac, punandu-te in starea si dispozitia pentru mai multa distractie. Joaca-te putin mai mult pe domeniul acesta. Este un timp excelent sa te joci cu copiii tai, sa te distrezi si sa iti explorezi creativitatea. Fa-l sa se indragosteasca din nou de tine daca esti deja intr-o relatie.