Sezonul Peștilor 18 Februarie – 19 Martie 2021 – Ce ne așteaptă în perioada care urmează
Toate întâmplările din ultima vreme, atât cele personale, cât și cele globale, ne-au adus la epuizare. Simțim nevoia de o pauză, să tragem aer în piept și să respirăm puțin. Spre norocul nostru, lucrurile se îmbunătățesc, pentru că Soarele intră în semnul Peștilor, aducând cu el căldură și energii bune care ne dau putere să fim empatici și solidari. Dacă pentru cei din zodia Rac, Pești și Scorpion lucrurile se vor poziționa pe o stare generală bună, pentru cei din zodia Gemeni, Fecioară și Săgetător, se recomandă precauție, aceasta întrucât o multitudine de sentimente și emoții îi încearcă.
Dat fiind faptul că cei sub semnul Pestilor sunt definiți de flexibilitate, adaptabilitate, dornici de schimbări bune, fiind emoționali, intuitivi și profunzi, dar și încăpățânați câteodată sau prea emotivi și asta pentru că au simțurile foarte dezvoltate, în perioada următoare se recomandă tuturor să calce pe urmele acestora și să ia exemplu, să se deschidă sufletește și să tindă spre dezvoltarea unei inteligențe emoționale.
Astfel, într-o notă universală de emoție, luna viitoare marchează un moment incredibil pentru romantism și creativitate. Nu contează ce zodie ești, te poți folosi și poți beneficia de această energie pentru a crea o viață amoroasă mai romantică. Dați naștere la artă, poezie sau muzică sau pur și simplu alegeți să vă descoperiți prietenii și familia la un nivel mult mai profund.
Cu toate acestea, mare atenție la extreme. Căutați să găsiți un echilibru între emoții și logică, să nu vă aruncați înainte fără a rămâne un timp în analiză.
Zodia Berbec
Ești caracterizat de entuziasm profund. Te pricepi de minune să pui început bun în ce întreprinzi, fie că este vorba de muncă, fie că este vorba de relații, însă duci până la capăt ce începi? Nu cât ar trebui. Din fericire, sezonul Peștilor aduce înapoi toate acele proiecte și relații pe care nu le-ai finalizat niciodată. Este un moment emoționant, dar înainte de a putea începe orice proiecte noi, trebuie să scapi de ce ai lăsat în urmă.
Zodia Taur
Ești pregătit să oferi o strălucire vieții tale sociale? Toate aceste emoții expansive, drăgăstoase, savuroase, iubitoare pe care le simți sunt destul de nepotrivite, însă pur și simplu nu poți să te abții să le împărtășești cu gașca ta! Devii cel mai mare susținător al tuturor, iar echipa ta îți acoperă spatele și te susține la fel de mult. Distrează-te!
Zodia Gemeni
Ce vise ai? Care sunt cele mai mari obiective și țeluri ale tale? Care este reputația ta și cum o poți îmbunătăți? Sezonul Peștilor îți solicită să țintești până la stele, în special cu cariera ta. Folosește toată această energie creativă, de visare și puternică a acestui tranzit pentru a deveni cel mai bun la locul de muncă și a începe să urmărești noi repere.
Zodia Rac
Tu și cei din zodia Pești sunteți semne emoționale ale apei, așa că vibrați. Tu ești semnul crabului, așa ești puțin mai reținut decât sălbaticul și libertinul Pești, dar luna aceasta te ajută să ieși din carapace! În ceea ce privește luna următoare, te așteaptă ceva unic, viața ta se transformă într-o mare aventură.
Zodia Leu
Casa a 8-a a diagramei tale care guvernează intimitatea și apropierea, se activată în aceste momente. Și având în vedere că mai există încă aproximativ un trilion de planete în Vărsător, cunoscută și ca diagrama zonei relațiilor tale, putem afirma că acesta este un moment foarte concentrat pe cele mai profunde și cele mai importante conexiuni pe care le ai.
Altfel spus, viața ta amoroasă este pe cale să se încingă. Așteaptă-te că legătura ta emoțională cu partenerul iubit să devină mult, mult mai semnificativă și profundă.
Zodia Fecioară
Sezonul Peștilor marchează momentul în care simți nevoia să ai pe cineva lângă tine în această perioadă a anotimpului rece! Zona de relații a diagramei tale este activată, deci te concentrezi mai ales pe conexiunile tale referitoare la relațiile amoroase și parteneriatele de afaceri. Dacă simși să vă oferi o îmbunătățire relațiilor de prietenie sau relațiilor de iubire sau să începi ceva nou, acum este momentul ideal.
Zodia Balanță
Luna aceasta prioritate pentru tine este munca. Ai un program de lucru încărcat, fără timp liber pentru tine sau pauze. Cu toate astea, nu trebuie să te stresezi. Ești o persoană sociabilă, așa că nu ai nicio problemă să faci echipă cu colegii tăi de muncă, pentru a face lucrurile să meargă sau a termina un proiect.
Pe măsură ce începi să te dezvolți la locul de muncă, începi să observi că și restul vieții tale funcționează mai ușor. E asta distractiv? Ei bine, nu. Dar este un moment important? Sigur că da! Reține doar că obiceiurile și rutinele zilnice, atât cele bune, cât și cele rele, pe care le stabilești acum, vor rămâne impregnate mult timp de acum încolo.
Zodia Scorpion
Dragostea plutește în aer! Sezonul Peștilor este aproape întotdeauna o explozie pentru tine, deoarece activează a cincea casă a diagramei tale, care guvernează romantismul, sexualitatea și distracția. Nu pare că e sezonul celor din Pești, pentru că se simte ca și cum tu ai fi vedeta spectacolului.
Indiferent că ești în căutarea unui flirt, a unor întâlniri amoroase sau a unei relații, nu contează, pentru că acum este momentul să oferi vieții tale amoroase strălucirea dorită și pe care o meriți.
Zodia Săgetător
Sezonul Peștilor, încărcat cu diferite stări și dispoziții „umede”, fac să „plouă” cu diferite emoții peste tine. Ești obișnuit să fii extrovertit, expresiv și gata de acțiune, însă luna aceasta este vorba doar despre pauze și relaxare.
Devii un imens introvertit, iar viața ta acasă, lângă cei dragi și familie devine prioritatea ta principală. Ia lucrurile mai ușor luna aceasta.
Astfel, când Soarele intră în semnul de foc al Berbec în această primăvară, cu gânduri similare, vei fi gata să trăiești la alt nivel!
Zodia Capricorn
Chiar dacă ești perceput ca fiind serios și ferm, de neclintit, tu chiar ai o inimă înăuntrul tău. Luna viitoare totul este despre a te ajuta să renunți puțin la gânduri și să începi să simți mai mult. Ai tendința de a fi mai pragmatic decât idealist, dar gata!
Zona de comunicare a diagramei tale este activată, așa că te vei conecta și interacționa cu o mulțime de oameni într-un mod nou. În loc să te raportezi la un nivel intelectual, înveți importanța emoțiilor și toate relațiile tale, fie că sunt vechi, fie că sunt noi, îți beneficiază.
Zodia Vărsător
Chiar dacă este oficial sezonul Peștilor, încă îl trăiești cu toată acțiunea cosmică din semnul tău. Pe măsură ce trec săptămânile cu viteză, viața ta începe să încetinească și vei reveni la rutina zilnică obișnuită.
Ia și analizează toate proiectele și relațiile pe care le-ai inițiat în timpul sezonului Vărsător, identifică care dintre ele contează cel mai mult și detașează-te și îndepărtează-te de toate celelalte.
Zodia Pești
La multi ani!!! Este momentul tău din an, iar lumea este ca o stridie pentru tine. Care sunt aspirațiile tale profesionale? Care sunt obiectivele tale în relație? Ai anumite proiecte personale pe care dorești să le începi?
Indiferent de ce anume vrei sau dorești, mergi după el. La urma urmei, Soarele este în semnul tău doar o dată pe an. Este cel mai bună perioadă pentru a începe orice, ceva nou, așa că dă drumul la treabă!