Horoscopul Banilor pentru ultima lună de iarnă – Află ce îți aduc astrele în acest final de an – Începutul lunii decembrie răsare între două eclipse care se trezesc și ne trezesc și pe noi la viață, fiind evenimente astrale importante, care creează schimbări radicale și ne deschid ochii către noi posibilități îndrăznețe, în special în ceea ce privește viața profesională, de afaceri și carieră, alături de cea financiară. Această etapă, împreună cu tranzitele intense ale lunii, presupune faptul că va trebui să rămânem în picioare, ori de câte ori cădem, rămânând totodată ferm ancorați pe pământ.
Primim totuși claritate pentru a anticipa momentele de declanșare ale unor situații neplăcute sau oamenii care au tendința ca din invidie, să pună bețe în roate în realizarea propriilor planuri sau proiecte. Tranzitele lunii ne vor influența viața, cum ar fi retrogradul planetei Venus în data de 19 decembrie, care tinde să perturbe buna-desfășurare a proiectelor începute sau a colaborărilor, ori cuadradtura Saturn cu Uranus, care poate aduce un moment de cotitură în domeniile profesionale și financiare spre sfârșitul lunii. Indiferent de ce urmează, avem în față o lună deosebită, plină de lecții prețioase, care să ne ajute în final să fim atât financiar, cât și profesional, acolo unde ne dorim să fim.
Zodia Berbec (21 martie – 20 aprilie)
În ceea te privește, prognoza lunii decembrie este foarte benefică pentru latura profesională, dezvoltarea unor noi colaborări și începerea unor noi proiecte.
Oamenii de afaceri și comercianții își vor putea atinge obiectivele de profit. Îți dezvolți în această perioadă latura creativă și nu vei avea nicio problemă în a participa la noi interviuri, a bate la diferite uși și astfel să câștigi bani. Influențele astrale sunt pozitive și acest lucru face ca începerea unor noi afaceri și colaborări să fie o propuneri ușoare care ți se deschid acum în cale. Speculațiile și investițiile vor da randamente excelente și dacă cauți finanțare de la instituții publice sau private, vei avea foarte mult succes.
Zodia Taur (21 aprilie – 21 mai)
Luna decembrie este profitabilă pentru finanțe, dacă bați la ușile oamenilor de afaceri potriviți. Aspectele astrale sunt de bun augur și acest lucru te va ajuta să obții profituri bune, pentru că luna este favorabilă pentru începerea unor noi afaceri și ajutorul financiar necesar va fi primit. Ești o persoană sociabilă, însă în această lună, sociabilitatea ta îți aduce succes.
Reușești pe de-o parte să interacționezi cu persoane noi și necunoscute, alături de care începi noi colaborări, iar pe de altă parte, abilitățile și talentele tale te recomandă și celor cunoscuți. Prin urmare, oamenii îți vor căuta părerea și îți vor împărtăși secrete, ambele îți pot oferi informații valoroase pe care le poți folosi în noul an. Eclipsa de Lună din 10 decembrie în Gemeni, în a doua casă solară, are un mare potențial de a-ți stimula contul bancar, atât acum, cât și în anul următor.
Zodia Gemeni (22 mai – 21 iunie)
Decembrie indică unele perspective negative pe frontul financiar, dar asta nu înseamnă că dacă nu vei lucra din greu, o vei face fără niciun câștig pe măsură. Astfel, deși cu greu, vei reuși și vei obține câștiguri, dar ești conștient că ai ajuns într-un loc în care este necesar să schimbi ceva.
Dacă îți dorești o schimbare sau dacă nu ai încă un loc de muncă, astrale sunt de bun augur și acest lucru face ca găsirea unui loc de muncă pe placul tău să fie viabil și să îți aducă confortul financiar pe are ți-l dorești, chiar dacă va dura ceva. Nu îți pierde răbdarea și mai ales speranța, pentru că Universul îți va întinde mâna de ajutor, când vei avea cea mai mare nevoie. Ascultă-ți al șaselea simț în luna decembrie și totul va fi bine.
Zodia Rac (22 iunie – 21 iulie)
În această lună, configurația astrală nu este favorabilă cheltuielilor excesive, cum ar fi cele de redecorare ale casei sau achiziționarea unei mobile sau mașini. Bucură-te de lună, fără a te implica foarte mult în muncă și proiecte, făcând toate lucrurile care îți plac cel mai mult.
Finanțele intră pe un teritoriu pozitiv odată cu sosirea lui Venus în Vărsător, în casa ta a opta solară, pe data de 20 decembrie. Vei putea vedea rezultate imediate cu o recompensă neașteptată sau un bonus la sfârșit de an, în jurul datei de 21 decembrie. Dacă au existat unele confuziunile recente la locul de muncă, acestea vor fi rezolvate încet, dar sigur, după ce Mercur va merge direct în Săgetător, în a șasea casă solară, pe data de 13 decembrie. Fii pregătit pentru revizuiri, atunci când pot să apară erori.
Zodia Leu (22 iulie – 22 august)
Pozițiile astrale nu sunt încurajatoare în această lună, din punct de vedere al muncii ușoare și fără eforturi. Din acest motiv, astrele prevăd că te așteaptă o lună în care situația la muncă va fi una aglomerată, vei avea din ce în ce mai multe sarcini de îndeplinit și responsabilități de care să te ocupi.
Muncind din greu și cu eforturi deosebite, vei reuși să arăți tuturor colegilor și superiorilor de ceea ce ești capabil. Această capacitate de a excela și talentele pe care le ai, vor atrage admirația șefilor, care nu vor sta pe gânduri în a te recompensa, atât cu un bonus frumos pentru sărbători, cât și cu o creștere salarială, începând cu prima lună a anului care urmează.
Cu Mercur îndreptându-se în traiectorie directă în Săgetător, în a cincea casă a ta solară, în jurul datei de 13 decembrie, ai putea găsi noi modalități suplimentare de a-ți îmbunătăți veniturile.
Zodia Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Poate că luna decembrie nu începe bine pentru ceea ce înseamnă perspective financiare și știi că situația nu este prea bună, astfel că este necesar să acționezi și să faci ceva, având în vedere că până acum ai sperat și ai rămas într-o stare de așteptare.
Conform astrelor, această perioadă nu este benefică pentru a începe noi afaceri, ci dimpotrivă este necesar să insiști pe repararea situației de la locul de muncă, pentru că ajutorul financiar va rămâne evaziv. Deși te dai peste cap cu rezolvarea situațiilor și a proiectelor tale, anumiți colegi ți le pun în cârcă pe ale lor și sunt puși pe ceartă.
Fii rezonabil, dar insistă cu calm și diplomație ca să își îndeplinească responsabilitățile. Nu ai nevoie de ceartă, ai nevoie de bani, așa că lasă orgoliul și fă ce ai de făcut, ca să fie bine. Vei ajunge într-un final în lumina reflectoarelor și munca îți va fi recunoscută.
Zodia Balanţă (23 septembrie – 22 octombrie)
Luna aceasta este posibil să nu fie atât de bună pentru activitățile financiare și există riscul că nu vei putea aduce în casă profituri decente. Există câteva probleme, pe care dacă le rezolvi, vei putea schimba totuși situația. În plus, configurația astrală nu este favorabilă nici noilor proiecte și acest lucru va împiedica apariția unor noi proiecte de afaceri.
Însă, această săptămâna a lunii este favorabilă pentru a atinge rezultatele dorite la actualul loc de muncă și de a pune bazele unor relații solide cu colegii de la muncă, care s-au răcit și au nevoie de ajutor din partea ta. Este posibil că și tu ai avut o parte din vină, pe care a venit momentul să ți-o asumi și să repari lucrurile.
Mercur devine direct în Săgetător, influențându-te în a treia casă a ta solară, pe data de 13, aspect care te ajută să poți lămuri cu ușurință orice neînțelegeri recente. Alege să fii înțelept și să îți rezolvi situația la muncă, doar așa veniturile tale nu vor avea de suferit.
Zodia Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
Aspectele astrale nu sunt descurajatoare din punct de vedere financiar, însă este necesar să lucrezi mai mult pe partea de comunicare și socializare, iar acest aspect poate face ca obținerea de finanțe pentru începerea unor noi afaceri să fie puțin mai dificilă.
Dacă ai încredere în intuiția ta, după prima parte a lunii, speculațiile și investițiile pot fi profitabile. Având în vedere că planeta Marte continuă să avanseze în semnul Fecioară, în casa ta unsprezecea solară, viața ta socială va fi propulsată în viteză.
Ia în considerare organizarea unei întâlniri de muncă, dar și de vacanță după ce Venus intră în semnul Vărsător și invită câțiva colegi sau noi colaboratori să vină în vizită până în ultima săptămână a lunii decembrie.
Vei putea pune bazele unei noi afaceri, cu sprijin din partea acestor oameni și implicit, să îți crești veniturile.
Zodia Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
Luna decembrie îți oferă speranță pe plan financiar și vei putea obține sprijin de la contactele tale și vei obține profit din activitățile tale de afaceri sau de la locul de muncă unde lucrezi. De altfel, astrele sunt de ajutor, iar luna este favorabilă pentru demararea unor noi proiecte de afaceri.
Cu toate acestea, un conflict este posibil la locul de muncă în prima săptămână a lunii decembrie. Ia în considerare sursa și treci mai departe, pentru că este puțin probabil să aibă vreun impact de durată asupra tuturor celor implicați. Banii vor curge în direcția ta la începutul lunii, pe măsură ce Venus tranzitează Capricornul. Fii economisitor și economisește banii în plus care îți ies în cale.
Este posibil să ai nevoie de ei mai târziu în această lună. De asemenea, este posibil un bonus de sfârșit de an, dar s-ar putea să nu fie atât de mult pe cât speri, așa că coboară-ți așteptările puțin.
Zodia Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
Luna decembrie prevestește o situație prosperă pentru afacerile financiare. Pozițiile astrale sunt de bun augur și te vei descurca bine din punct de vedere financiar, mai ales că ai găsit mai multe surse din care poți obține venituri. Te poți aștepta și la bani din moșteniri și din surse necunoscute.
Luna este de bun augur pentru începerea unor noi afaceri și noi colaborări. De asemenea, este posibil să fie nevoie să călătorești pentru a te ocupa de unele treburi. Dacă o vei face, fii pregătit pentru întârzieri meteorologice. Eclipsa de lună din data de 10 decembrie în semnul Gemeni, în a șasea ta casă solară, semnalează o perioadă în ritm rapid la lucru.
Va fi greu să ții pasul cu toate, dar te poți descurca bine, valorificând talentul tău pentru multitasking la locul de muncă. Dar, fă tot ce este necesar și ceea ce funcționează pentru a te elibera de stres și tensiune la sfârșitul zilei, pentru că ai nevoie de odihnă.
În plus, Venus în Vărsător, a doua ta casă solară, din data de 20, ar putea aduce niște cadouri foarte frumoase, unele neașteptate.
Zodia Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
Astrele te pot favoriza în această lună și sunt de bun augur, iar acest lucru va ajuta la demararea unor noi proiecte de afaceri, care vor veni din locuri din care nu te aștepți. Nu vei avea nicio problemă în a obține sprijin financiar de la instituții și unii oameni din jurul tău, cu care nu ai mai ținut legătura de mult timp, te pot pune în contact cu unele colaborări fructuoase.
Mercur devine direct în semnul Săgetător, în a unsprezecea casă a ta solară, pe data de 13 decembrie, facilitând coordonarea programelor cu colegii sau cu prietenii.
Cu câteva zile mai devreme, Eclipsa de Lună din data de 10 decembrie în Gemeni, în casa ta a cincea solară, revigorează tendința socială din noiembrie. Această eclipsă are, de asemenea, potențialul de a începe o relație de parteneriat nouă, pe măsură ce te conectezi cu oameni noi. Ai grijă și obține lista de cadouri și organizează-ți bugetul la începutul lunii decembrie, astfel încât să ai parte de o lună liniștită.
Zodia Pești (19 februarie – 20 martie)
Luna prezice o perioadă profitabilă pentru finanțe. Indiferent dacă ești angajat la un loc de muncă sau deții o afacere de care te ocupi, vei putea genera profituri bune, fără prea mult efort. Este posibil să obții bani chiar și din surse neașteptate.
Aspectele planetare sunt de partea ta și poți obține sprijin financiar pentru demararea unor noi proiecte de afaceri de la cunoscuți sau alte persoane care vor să îți devină parteneri de afaceri, situați în care colaborările vor da randamente foarte bune.
Aceasta este perioada în care Mercur își reia mișcarea directă în Săgetător, în casa ta a zecea solară. Cariera și chestiunile de muncă vor reveni treptat pe drumul cel bun, deși nu ar trebui să te aștepți la prea multe progrese inițiale. De asemenea, este probabil ca unele decizii anterioare să fie anulate, ceea ce va duce la revizuiri ample. Toate acestea vor merita efortul, totuși, dacă nu la sfârșitul lunii acesteia, atunci cel mai târziu la începutul anului următor.