Horoscop 20 septembrie 2021. Taurii fac schimbări în relații și proiecte, Balanțele renunță la obiceiuri nefavorabile, iar Vărsătorii își redefinesc valorile.
Luna Plină în Pești de astăzi ne îndeamnă să ajungem la concluzii favorabile. Deși unele emoții pot fi mai intense, într-un final reușim să clarificăm anumite chestiuni și să ne restabilim echilibrul interior. Este o zi potrivită pentru a ne stabili strategiile și prioritățile pentru viitorul apropiat și/sau îndepărtat.
Vibrația zilei este 2 și punem lucrurile într-o balanță.
Berbec
Luna Plină de astăzi are loc în aria spiritualității și sugerează o nevoie mai mare de a vă reculege și de a contempla la circumstanțele recente și actuale din viața voastră. Intuiția mult mai intensă vă ajută să descoperiți aspecte și detalii pe care le-ați neglijat sau nu le-ați observat, iar în acest fel puteți acționa într-un mod care să vă ajute să vă echilibrați și mai apoi să progresați.
Taur
Luna Plină de astăzi are loc în sfera socială și vă îndeamnă să vă reevaluați relațiile și obiectivele pe termen lung. Dacă observați că anumite persoane sau proiecte nu mai merită atenția și efortul vostru, e cazul să renunțați la acestea și să vă dedicați energia spre ceva sau cineva care să rezoneze cu voi.
Gemeni
Luna Plină de astăzi are loc în sfera profesională și dacă v-ați gândit în ultima perioadă la anumite schimbări în această arie, acum probabil vă structurați strategiile și planul de acționare. Sunteți în centrul atenției și e bine să aveți o atitudine pe măsură pentru a întâmpina persoane și circumstanțe favorabile.
Rac
Luna Plină de astăzi are loc în sfera explorării și aveți o dorință intensă de cunoaștere și de dezvoltare personală. Dacă de obicei vă face plăcere să fiți în circumstanțe familiare și confortabile, acum aveți un impuls de a vă depăși limitele și de a descoperi lucruri noi.
Leu
Luna Plină de astăzi are loc în sfera intimității și vă îndeamnă să vă orientați spre latura voastră interioară. Depuneți mai multă pasiune în ceea ce faceți și aveți emoțiile mai intense. E momentul să clarificați anumite aspecte din relațiile apropiate și modul vostru de abordare pentru a vă asigura că lucrurile decurg într-un mod favorabil.
Fecioară
Luna Plină de astăzi are loc în sectorul parteneriatelor și sunteți inspirați să vă dezvoltați relațiile importante din diverse arii ale vieții. Anumite chestiuni ajung acum la o clarificare, poate fi vorba de aspecte oficiale sau intime. Talentul vostru de a negocia este strălucit și știți cum să comunicați pentru a obține ceea ce vă doriți.
Balanță
Luna Plină de astăzi are loc în sfera activităților practice și al stilului de viață. A venit momentul să renunțați la anumite obiceiuri nefavorabile și să acordați o atenție mai intensă bunăstării personale. Sunteți inspirați să faceți niște schimbări utile în rutină care să vă ajute să fiți mai productivi și mai energici.
Scorpion
Luna Plină de astăzi are loc în sfera armoniei și a creativității. Vi se reamintește ceea ce este cel mai important pentru voi în această viață și probabil în mod surprinzător poate fi vorba de multe lucruri simple, dar care împreună formează un cadru plăcut și confortabil.
Săgetător
Luna Plină de astăzi are loc în sfera casei și a familiei și sunteți orientați în mod special spre clarificarea unor aspecte din relațiile apropiate. E posibil să fiți inspirați să eliminați niște atitudini nefavorabile din mediul privat pentru a face loc unui progres armonios care să vă satisfacă atât pe voi, cât și pe cei apropiați.
Capricorn
Luna Plină de astăzi are loc în sfera comunicării și a cunoașterii, iar voi dați dovadă de o curiozitate mai mare care vă îndeamnă să puneți anumite chestiuni cap la cap pentru a observa imaginea de ansamblu. Reevaluați diverse informații descoperite recent și comunicați cu mai multă carismă, ceea ce este esențial pentru a ajunge la niște acorduri favorabile.
Vărsător
Luna Plină de astăzi are loc în sfera stabilității și a valorilor. E momentul în care vă reevaluați planurile și strategiile pentru a sesiza ceea ce nu a decurs până acum conform așteptărilor și a face ajustările necesare sau a alege o altă cale. O relație fie se încheie fie trece la alt nivel, depinde de ceea ce este cel mai bine pentru voi. Poate avea loc o schimbare a valorilor personale.
Pești
Luna Plină de astăzi din semnul vostru zodiacal vă oferă o strălucire aparte și vă amplifică emoțiile. Totuși, este o zi în care ajungeți la finalul unor credințe și atitudini personale sau a unor sentimente. Observați ce anume nu mai este benefic pentru voi și reușiți să vă eliberați de acele lucruri. E o perioadă ideală pentru a vă reinventa.