Horoscopul florilor. Ce flori e bine să ai acasă și la birou, în funcție de zodie
Așa cum astrele ne spun ce zodie suntem în funcție de data nașterii, florile care ni se potrivesc spun multe despre noi. Află ce flori ți se potrivesc în funcție de zodie din articolul de pe a1.ro.
Cu toții știm că data nașterii ne plasează pe fiecare dintre noi într-o anumită zodie. Pe lângă zodia clasică, fiecărei persoane îi revine și o floare reprezentativă. Dintre florile care reprezintă inteligența, iubirea sau carisma unei persoane, amintim crinul imperial, macul și trandafirul. Toată lumea poate aprecia frumusețea naturii, dar pentru că fiecare semn zodiacal reprezintă o anumită energie sau stil, vor fi semnalate anumite preferinţe atunci când vorbim despre floră. Iată ce flori e bine să ai în casă în funcție de zodie.
Horoscopul florilor – Berbec
Floarea cea mai potrivită aceste zodii este Caprifoiul. Aceasta îi defineşte pentru că Berbecii reușesc să-i atragi pe ceilalţi în mod natural, prin farmec şi graţie. De obicei, nativii din zodia Berbec au încredere în ei înșiși şi sunt mereu înconjurați de prieteni sau parteneri de afaceri. Şi aşa cum albinele nu pot rezista dulceţii caprifoiului, nici Berbecii nu pot rezista tentaţiei de a fi mereu înconjurați de oameni şi activităţi diverse, fiind mereu plini de energie. Alte flori care potrivesc Berbecilor sunt crinii, mușcatele și crizantemele.
Când ne gândim la florile de ghiveci, cea mai potrivită e Primula. Este o plantă decorativă destul de comună în ultimul timp, la mare căutare în sezonul primăverii prin plusul de culoare adus. În afară de fertilizarea necesară la perioade scurte de timp, nu sunt plante de interior pretenţioase. Ghivecele cu primule vesele şi colorate îi vor oferi Berbecului bună dispoziţie şi în plus îl vor transforma într-o persoană jovială. Se recomandă chiar amplasarea ghivecelor în living pentru a spori comunicarea şi a menţine armonia.
Horoscopul florilor – Taur
Macul este, cu siguranţă, floarea celor din zodia Taur. Pentru ei, macul reprezintă pofta de viaţă şi lucrurile bune pe care ei le împart cu cei dragi. Taurii sunt atenți la detalii şi reuşesc să găsească rezolvări tuturor problemelor. Aceștia se bucură de siguranţă şi confort dar sunt, totodată, extrem de rezistenți, reuşind să se adapteze cu uşurinţă oricărui fel de condiţii. Printre alte flori potrivite zodiei lor, se numără și margaretele, violetele și trandafirii.
Ca flori de ghiveci potrivite pentru Taur amintim Mușcatele. Sunt florile cu cele mai puţine pretenţii, ne-am obişnuit cu ele şi ştim deja că nu le deranjează dacă uităm cumva să le udăm un timp. Pentru Tauri reprezintă doza de clasic, sunt asociate cu copilăria, dar şi cu familia, iar florile lor reuşesc să anihileze stările negative ale celor născuţi în această zodie. Mai mult, îi revigorează pe Tauri , le conferă o stare de calm şi le ameliorează problemele sistemului respirator cu care aceştia se confruntă. Aşadar, vor fi mereu la loc de cinste în locuinţele acestora.
Horoscopul florilor – Gemeni
Dacă eşti născut sub semnul Gemeni, Lavanda este cea mai potrivită floare pentru tine. Gemenii sunt persoane ingenioase şi le place să-și împărtăşească ideile şi să obţină mai multe perspective de la cei din jur. Ei sunt mereu capabili să-și găsească „muza”, fiindu-le extrem de uşor să se inspiri. Gemenii, de regulă, sunt uimitor de productivi, creativi şi cu o minte foarte activă. Uneori le lipseşte lipsa de concentrare şi asta pentru că se simt atrași de mai multe lucruri. Frumuseţea lavandei vine tocmai din faptul că este extrem de răspândită şi că tot mai multă lume se poate bucura de ea. Alte flori care li se potrivesc sunt liliacul, crizantemele și orhideea.
Gemenilor li se mai potrivește și Feriga, ca plantă de ghiveci. Este o plantă ornamentală fără cerinţe majore, care amplasată în biroul unui Geamăn îi va spori acestuia activitatea intelectuală, îi va oferi concentrarea necesară şi îl va energiza din punct de vedere mental. Necesită o umiditate constantă a încăperii unde este poziţionată, dar acest lucru se poate rezolva lejer cu un pulverizator.
Horoscopul florilor – Rac
Florile albe, în special trandafirii albi sunt cele care definesc Racii. Sensibilitatea este cuvântul lor de ordine. Ei sunt extrem de perceptivi, cu o intuiţie foarte dezvoltată şi complet deschisă când vine vorba de sentimente. La fel ca şi trandafirii albi, firea lor transmite inocenţă, căldură şi simpatie şi își trăiesc viaţa înconjurați de prieteni şi de familie. Alte flori potrivite pentru Raci sunt mușcatele albe, lotusul și crinii albi.
Azaleele roz sunt, de asemene, potrivite pentru Raci. Florile de ghiveci din genul Rhododendron nu sunt la fel de rezistente. Ele au nevoie de o îngrijire atentă pentru a înflori spectaculos şi a bucura sufletul sensibil al Racilor. Are nevoie de răcoare, de umiditate, de fertilizator, dar şi de udat zilnic. Odată ajunsă în locuinţa unui Rac, delicata plantă se va bucura însă de atenţia cuvenită unei înfloriri bogate. Îşi va răsplăti posesorul cu flori proaspete ce durează până la două luni şi va asigura un decor romantic. Locul ei va fi adesea pe măsuţa de cafea din living.
Horoscopul florilor – Leu
Floarea-soarelui îi defineşte complet. Leii sunt adevărați lideri, sunt calzi, deschiși şi naturali. Ei se ridică mereu la nivelul aşteptărilor celor din jur, care nu au nici o îndoială că ei sunt persoana potrivită pentru orice fel de provocare. Aceștia au tendința de a fi în centrul atenţiei iar oamenii din jurul lor vin mereu la ei pentru sfaturi şi îndrumare. Leii sunt generoși, iubitori şi credincioși, astfel că prietenii şi familia lor ar vrea să îi aibă alături mereu. Din seria plantelor potrivite pentru ei, amintim rozmarin, rostopască și gălbenele.
Dalia e potrivită ca floare de ghiveci pentru cei din zodia Leu. Dalia necesită temperatură până la 15 grade Celsius, multă apă, lumină, dar şi pământ nisipos. Cu toate acestea, leii vor acorda o atenţie sporită daliilor de ghiveci care le sugerează atât putere cât şi respect. Vitalitatea acestei plante le va dezvolta nativilor din Leu înţelepciunea şi concentrarea necesară.
Horoscopul florilor – Fecioară
Firi sincere, deschise, directe şi clasice, Fecioarele preferă delicateţea care le face să simtă că pot oferi protecţie. De asemenea, florile mici, dar parfumate le va accentua întotdeauna senzaţia de confort în locuinţă. Fecioarele vor avea întotdeauna o adevărată oază de flori în încăperi care să le purifice casa şi în acelaşi timp să le relaxeze. Una dintre florile potrivite pentru Fecioare este crizantema.
Lavanda se potrivește, de asemenea, celor din zodia Fecioară. Pentru persoanele din zodia Fecioară lavanda sau levănţica este foarte importantă în armonia căminului. Se pare că un ghiveci cu lavandă amplasat în living sau în orice altă încăpere a casei reuşeşte să le stimuleze nativilor acestui semn zodiacal cunoaşterea, să îi ajute în eliminarea emoţiilor negative şi să purifice spaţiul. Partea bună este că are nevoie doar de un ghiveci corespunzător, cu deschidere largă în care să se poată dezvolta în voie, în rest acceptând apă de 2-3 ori săptămânal şi locuri însorite.
Horoscopul florilor – Balanță
Floarea cea mai potrivită zodiei Balanță este, cu siguranţă, trandafirul. Balanțele au o abilitate unică de a vedea şi de a descoperi orice secret sau lucru ascuns intenţionat, fiind persoane extrem de sincere şi de directe. Ei au ochi pentru frumuseţea clasică şi le place să fie înconjurați de lucruri frumoase. Sunt atrași de poezie, filosofie şi artă şi se simt extrem de bine în natură, mai ales atunci când sunt înconjurați de prieteni şi familie. Printre florile potrivite pentru cei din zodia Balanță se află clopoțeii, margaretele și hortensiile.
Pentru Balanțe, Bonsaiul este o plantă de ghiveci potrivită de crescut în casă. Ţinerea în viaţă a unui Bonsai nu este deloc uşoară. Necesită o udare prin scufundare, lumină naturală, rotire periodică a ghiveciului pentru ca soarele să răsfeţe întreaga plantă, tundere în funcţie de specie şi protecţie contra dăunătorilor. O muncă minuţioasă dar şi rezultatul va fi unul pe măsură. Balanţele îşi pot crea un adevărat hobby din creşterea unei astfel de plante decorative şi vor vedea în arborele miniatural o metodă de relaxare, de deconectare de la cotidian şi vor admira zilnic frumuseţea lui.
Horoscopul florilor – Scorpion
Crizantema este floarea cea mai potrivită zodiei Scorpion. Scorpionul e o persoană plină de surprize şi, de îndată ce cineva crede că îi cunoaşte, acesta are grijă să îi arate că nu ştie aproape nimic despre el. Scorpionilor le place onestitatea şi claritatea în orice lucru, iar atunci când apare o situaţie neprevăzută sau complicată, ei sunt persoanele potrivite pentru a „calma apele”. Aceștia sunt concentrați şi iau mereu în serios emoţiile lor şi ale celor din jur, dar sunt şi foarte intuitivi şi extrem de perspicace. Alte flori potrivite pentru această zodie sunt lalele, cactușii și gardeniile.
Ca floare de ghiveci, Euphoria milii este o floare potrivită. Denumită popular şi “Coroniţa lui Iisus”, floarea este originară din Madagascar şi este o plantă rezistentă, pe placul Scorpionilor. Are însă nevoie de fertilizator şi îngrăşământ periodic pentru a încânta cu inflorescenţele sale pe tot parcursul anului. Florile delicate într-o varietate de culori pline de viaţă sunt generatoare de entuziasm, de optimism. Un Scorpion va prefera compania aceastei plante florifere atât la birou cât şi acasă.
Horoscopul florilor – Săgetător
Săgetătorii sunt influenți şi extrem de filozofici, iar Narcisa li se potriveşte ca o mănuşă. Ei sunt direcți şi onești, dar şi plini de noroc. Puternici şi naturali mereu, aceștia reuşesc cu greu să se deschizi în faţa celorlalţi, preferând să-și ascundă sentimentele. Au o imaginaţie foarte activă şi deseori se pierd, visând cu ochii deschişi. Printre florile potrivite pentru ei, amintim bujorii, păpădiile și garoafele roz.
Cactusul e o plantă de ghiveci potrivită pentru Săgetători. Plantele exotice deloc pretenţioase sunt pe placul Săgetătorilor care “uită” adesea de o udare regulată. Poate de aceea se vor împrieteni de minune cu un cactus care nu le va reproşa prin ofilire faptul că nu a primit apă toată săptămâna. Planta de deşert va decora locuinţa unui Săgetător care va avea grijă să o integreze cu creativitate în decor. Pentru majoritatea Săgetătorilor cactusul este o dovadă de forţă, de putere, de rezistenţă, de aceea îşi vor lua de la el perseverenţa de care au nevoie pentru a reuşi în viaţă.
Horoscopul florilor – Capricorn
Nativii din Capricorn au neapărat nevoie de flori de ghiveci care să le înveselească atmosfera, să ofere stil încăperii în care sunt amplasate, să îmbie la companie. Firi mai mult solitare, prudente şi detaşate, Capricornii tind spre plante florifere care să le anuleze cumva solitudinea şi să le stimuleze socializarea. Vor opta pentru plante decorative de ale căror flori se pot bucura mult timp. Begonia este una dintre florile potrivite pentru Capricorni.
Pentru Capricorni, planta de ghiveci cea mai potrivită este Gardenia. Este o plantă de apartament sensibilă, pretenţioasă şi care cere o atenţie sporită. Trebuie ferită de curenţii de aer, dar totodată are nevoie de aer proaspăt aşa că aerisirea încăperii trebuie să se facă zilnic. Apa cu care se udă această floare de ghiveci va fi la temperatura camerei, iar pentru a menţine umiditatea, pulverizarea se va face cu atenţie doar pe frunze, nicidecum pe flori sau boboci. Este potrivită pentru nativii din Capricorn deoarece florile ei albe îi vor genera permanent o stare de pace, iar parfumul suav împrăştiat de gardenie va fi sursa de prospeţime a locuinţei.
Horoscopul florilor – Vărsător
Floarea care îi defineşte cel mai bine pe cei din zodia Vărsător este orhideea. Aceștia sunt curioși şi inventivi iar uneori se află în contradictoriu chiar şi cu ei înșiși. Ei au o personalitate frumoasă, iar oamenii sunt foarte atraşi de aceștia. Vărsătorii au un mod diferit de a privi lumea, cu un caracter umanitar şi iubitor de mistere. De asemenea, ei sunt extrem de pricepuți la organizare sau la sarcinile care își permit să facă ordine în jur. Printre florile potrivite pentru Vărsători amintim triliumul, gladiolele și pasărea paradisului.
O altă plantă potrivită pentru cei din zodia Vărsător este Anthurium. Este una dintre florile de ghiveci rezistente dar cu câteva pretenţii. Are nevoie de pământ special, de schimbarea ghiveciului, de umiditate mare şi de aer proaspăt. Este indicat să fie scoasă afară atunci când este vânt sau ploaie. Se ştie că vremea schimbătoare îi generează dureri de cap nativului din Vărsător, iar Anthuriumul se pare că îi poate anula această stare de rău revigorându-l. Mai mult, atras de modern şi de progres, Vărsătorul va aprecia aspectul exotic al acestei plante de interior potrivită pentru un living contemporan.
Horoscopul florilor – Pești
Lotusul este floarea ta, dacă eşti născut sub semnul Peştilor. Peștii sunt foarte receptivi şi profunzi din punct de vedere emoţional. Aceștia sunt capabili de a absorbi ideile şi gândurile celor din jur, acest lucru accentuând „puterile” lor intuitive. Cei din zodia Pești pot fi influenţați, deseori, de sentimentele celor din jurul lor şi uneori emoţiile le scapă de sub control. Ei sunt firi artistice și foarte buni oratori. Unele dintre florile potrivite pentru ei sunt orhideile, macii și liliacul.
Eustoma pitică este, de asemenea, o plantă de ghiveci potrivită pentru cei din zodia Pești. Are nevoie de multă lumină pentru a înflori, dar şi de o temperatură peste 20 de grade Celsius. În plus, fertilizatorul va fi nelipsit, pământul nu trebuie să se usuce, iar pentru pulverizarea frunzelor se va folosi apă demineralizată. Face flori superbe, longevive, în culori variate. Preferatele Peştilor vor fi cele albe şi roz care îi vor alina diversele şocuri sufleteşti şi îi vor genera optimism şi relaxare.