Horoscopul Zileid e Sâmbătă – 14 octombrie 2023 – Ziua este stăpânită de Saturn retrograd în Pești.
La ora 20:55:06 Luna Noua in Balanta si Eclipsa inelara de Soare. Din punct de vedere astrologic, este important de reținut că eclipsa de soare din 14 octombrie se va afla aproape de Mercur și de Nodul Sud din Balanță. Acest lucru adaugă un strat de energie mercurială la acest amestec, care este perspicace, provocator și poate chiar colaborativ.
Si iata ca Inelul de foc aduce schimbări semnificative, pentru toate zodiile, mai ales că
Venus (guvernatorul eclipsei) este în prezent în tranzit în Fecioară, un semn în care planeta relațiilor este considerată a fi „în detriment”.
În ceea ce privește apropierea sa de Nodul Sud, călătoria în care ne îmbarcăm colectiv și individual (între acum și următoarele șase luni) va necesita o cantitate semnificativă de eliberare. Reflectam asadar asupra dinamicii conexiunilor, parteneriatelor, relațiilor, negocierilor și capacității de a face compromisuri.
Nodul Sud poate rezona cu ceea ce am trăit în ultimul deceniu, așa că să ne gândim la anii 2014 și 2015 (când Nodul Nord era în Balanță, iar Nodul Sud era în Berbec), deoarece ar putea servi ca un preludiu a ceea ce ne putem aștepta pe parcursul acestui episod de eclipsă.
Totusi, este sambata, o zi potrivită pentru relaxare si nu e cazul să ne suprasolicităm prin încercarea de a face progrese în diverse arii în care e clar că circumstanțele sunt mai degraba potrivite pentru meditatie si reflectie si nu pentru actiune.
Vibrația zilei este 5 și suntem înclinați spre hobby-uri și folosirea creativității.
Berbec
În această zi s-ar putea să nu fie ușor să ajungeți la o rezoluție fericită sau la un compromis într-o relație, motiv pentru care e mai bine să vă detașați o perioadă. Eforturile de a face pace cu trecutul sunt cele mai utile în această perioadă. Încercați să vă relaxați mai mult și să vă dați seama ce vă spune inima înainte de a lua măsuri concrete.
Cât privește sfera sentimentală, dacă simțiți că se acumulează tensiune în relația cu o persoană specială, s-ar putea să fiți surprinși de faptul că aceasta nu reacționează în felul la care vă așteptați. Ca atare, la momentul în care aduceți în discuție ceea ce vă macină, asigurați-vă că aveți o abordare echilibrată.
Taur
Dorința voastră de varietate este puternică în această perioadă. Pot exista unele îndoieli sau îngrijorări care vă împiedică să interacționați în mod natural cu prietenii. Încetinirea progresului este benefică până când vă reorientați. E bine să fiți cât mai obiectivi și să nu vă asumați angajamente substanțiale.
Iar în caz că aveți mai multe responsabilități în această perioadă, probabil persoana iubită va ezita să vă ceară să fiți alături de aceasta în diverse circumstanțe. Prin urmare, e bine să fiți atenți la semnalele acesteia și să vă ajustați programul în așa fel încât să petreceți un timp de calitate cu partenerul.
Gemeni
Promisiunile făcute în această zi s-ar putea să nu fie îndeplinite. E posibil să atrageți persoane care să nu fie recunoscătoare pentru eforturile voastre și poate fi necesar să stabiliți niște limite ca urmare. Dacă vă simțiți puțin dezechilibrați, cel mai bine este să încetiniți progresul și să evitați să acționați din impuls.
Dacă există o confuzie în sfera voastră sentimentală, e un motiv să vă orientați spre ceea ce este stabil și să apreciați mai mult lucrurile pe care le-ați neglijat. Armonia se va instaura de îndată ce alegeți să vedeți partea plină a paharului.
Rac
În această zi e bine să fiți selectivi cu aspectele în care depuneți energia voastră și dacă unele planuri nu par că evoluează, e cazul să vă reorientați spre altceva, poate mai multă relaxare. Aveți grijă la modul în care vă folosiți resursele financiare, e posibil să aveți tendința de a umple niște goluri emoționale prin chestiuni materiale.
Pe de altă parte, sunteți încurajați să aveți mai multă grijă de propria persoană, indiferent ce presupune acest lucru pentru voi. Orice vă determină să vă simțiți relaxați și împliniți este o alegere bună. În acest fel aveți ocazia de a vă debarasa de un bagaj emoțional, iar sfera romantică va beneficia de acest lucru.
Leu
Această perioadă este benefică pentru a vă bucura de activități pline de profunzime și entuziasm alături de cei dragi sau în solitudine. În caz că simțiți că alții vă afectează libertatea într-un fel sau altul, e bine să stabiliți niște bariere personale. Afecțiunile pot fi intense pentru ca mai apoi să se răcească, dar nu este ceva legat de care să vă îngrijorați. Grija față de sine poate clarifica aceste aspecte.
Cat priveste viata afectiva, este posibil să existe niște aspecte problematice legate de încredere în relația de cuplu, mai ales dacă implică sentimente de gelozie. Din fericire, nu este nimic ce o conversație deschisă și onestă nu poate rezolva, ca atare în loc să așteptați să se acumuleze tensiune, inițiați o discuție cu persoana iubită despre ceea ce vă frământă.
Fecioară
S-ar putea ca în această zi să nu observați lucrurile sau persoanele la adevărata lor valoare, motiv pentru care e bine să nu luați decizii pripite. Aveți ocazia de a vă clarifica sentimentele legate de diverse aspecte sau persoane. O abordare treptată vă ajută să vă redirecționați energia și atenția acolo unde este nevoie.
O îmbunătățire în relația de cuplu necesită răbdare din partea ambilor parteneri. E posibil ca voi să fi oferit persoanei iubite prea multă atenție în ultima perioadă și deși pare ciudat ca acest lucru să fie nefavorabil, e bine să vă reamintiți că spațiul personal este important pentru ambii dintre voi și susține un echilibru.
Balanță
În această zi e posibil să vă fie mai dificil să mențineți o rutină eficientă, motiv pentru care e bine să vă preocupați de priorități și să abordați lucrurile treptat. Este o zi potrivită pentru relaxare și reculegere având în vedere că circumstanțele nu încurajează productivitatea.
Cel mai probabil progresul nu va avea loc dacă forțați anumite limite actuale, ca atare detașați-vă puțin și permiteți ca lucrurile să se dezvolte în mod natural. Ascultați-vă intuiția pentru a fi ghidați într-un mod favorabil. Chiar dacă impulsul vostru poate fi de spontaneitate, intuiția vă spune că e mai bine să aveți răbdare.
Scorpion
În această zi vă face o plăcere mai mare să socializați și vă dezvoltați relațiile apropiate. Aveți ocazia de a observa mai clar anumite aspecte care necesită ajustare. E bine să vă detașați de stres prin activități relaxante alături de cei dragi. Eliberarea minții va duce la clarificare și găsirea unor rezolvări eficiente.
În caz că nu sunteți pe aceeași lungime de undă cu persoana iubită legat de distracție, mai ales dacă implică unele excese, nu vă rețineți să-i faceți cunoscut acest lucru. Luna Nouă din Balanta din această zi vă oferă o delicatețe aparte și vă determină să fiți mai sensibili, în special atunci când comunicați anumite lucruri, iar persoana iubită va aprecia abordarea voastră.
Săgetător
Pentru a profita de oportunitățile din această perioadă e bine să renunțați la anumite atitudini și mentalități învechite. De asemenea, observați ce aptitudini aveți pe care le-ați putea dezvolta deoarece e posibil să nu vă folosiți calitățile suficient.
Pe de altă parte, este posibil ca relația de cuplu să aibă unele aspecte care necesită echilibrare. O modalitate de a rezolva această problemă este să fiți mai detașați și să lăsați loc spațiului personal în relație. În acest fel veți reuși atât voi, cât și partenerul să vă eliberați mintea și să faceți loc progresului.
Capricorn
Deși gestionarea unor treburi neterminate s-ar putea să nu pară o plăcere în acest moment, poate contribui la reducerea nivelului de stres din sentimentul copleșitor că mai aveți lucruri de făcut. Probabil sunteți mai sensibili decât de obicei și este posibil să aveți nevoie de odihnă sau de o atenție specială asupra nevoilor trecute cu vederea.
Cat priveste sfera sentimentala, s-ar putea să aveți mai multe responsabilități în această perioadă, dar e bine să nu neglijați timpul de calitate petrecut cu persoana iubită. Printre altele, acest lucru v-ar putea ajuta să fiți mai degajați și să vă relaxați. Amintiti-vă că dragostea are întotdeauna un loc.
Vărsător
În această zi e mai bine să abordați lucrurile treptat în loc să forțați progresul. Încetinirea, efectuarea unor ajustări și imaginarea posibilităților poate fi mai bună decât urmărirea rezultatelor rapide. În caz că nu sunteți suficient de motivați să fiți productivi, e bine să vă acordați timpul necesar de relaxare. În acest fel, veți avea șansa să luați în considerare mai multe perspective ale ideilor voastre.
Iar orice schimbare pe care vreți să o aduceți pe plan sentimental trebuie să fie acompaniată de o dorință aprigă și sinceră din interior, cu toate că un obiectiv romantic fără un plan e sortit eșecului. Să puneți preț pe dorințele voastre e un lucru important, dar în acest moment aveți nevoie de o un plan solid și o inițiativă pasională.
Pești
Dorințele voastre actuale vă pot conduce spre ceva incert dacă evitați anumite lucruri esențiale sau nu sunteți pregătiți să vedeți ce e în inima voastră. Prin urmare, întrebați-vă dacă obiectivele pe care le aveți sunt cu adevărat autentice sau încercați să vă ascundeți adevăratele sentimente.
Cat priveste sfera sentimentală, dorințele pe care le aveți se pot îndeplini prin dedicare și efort, dar la fel de importantă este încrederea că acestea devin realitate. Prin urmare, lăsați dubiile deoparte și faceți un pas încrezător spre progres. Veți observa cum lucrurile vor începe să se alinieze în favoarea voastră.