Horoscopul Săptămânii 18‑24 Martie 2024, o săptămână deosebită și foarte importantă pentru că aduce cu ea o schimbare de energie. Soarele își încheie un ciclu anual și pe data de 20 Martie va intra în semnul Berbecului, în semnul său de exaltare, de unde ne aduce cu picioarele pe pământ și ne oferă energie să ne concentrăm pe propriile vieți, să cernem bine realitatea de fantezie, să ne măsurăm putință și în același timp să vedem că puteam acționa independent indiferent de situație. Luni și Marți, cât Soarele va și în Pești, vom fi în continuare mai emoționali, dar de miercuri, așa cum spuneam și mai devreme vom începe să ne conștientizăm luptele și provocările pe care le avem în această perioadă pentru a putea să ajungem acolo unde ne dorim.
De asemenea, săptămâna aceasta avem echinocțiul de primăvară și așa cum știm vorbim despre energie transformatoare, putere dar și magie, iar acest eveniment astrologic ne va afecta în sens pozitiv pe fiecare dintre noi.
Îl avem pe Marte în Pești săptămâna această dar și o conjuncție Venus-Saturn pe data de 22 Martie care din nou ne va cere să fim organizați, să ne concentrăm pe noi și mai ales să stabilim granițe sănătoase între noi și cei din jur pentru a ne putea proteja dar și pentru a evolua. Saturn ne cere să fim responsabili, să fim disciplinați, nu drastici cu noi sau zgârciți dar cumpătați în acțiunile noastre. Venus vrea ca viața noastră să fie frumoasă, plină de lux și confort, dar să nu ne aventurăm în cheltuieli sau decizii nesăbuite.
BERBEC
O săptămână foarte bună pentru voi, urmează o schimbare pentru că Soarele intră în semnul vostru astrologic, de unde vă luminează viața, vă aduce energie, o formă fizică mai bună, însănătoșire dar și entuziasm și dorința să începeți și să vă implicați activ în proiecte noi. Totuși, zilele de luni și marți, cât mai avem energie de apă, Luna în Rac și Soarele în Pești, pot însemna o confruntare între voi și ceilalți membri ai familiei, fie din pricina unor neînțelegeri, fie din pricina unor cerințe, a unor mofturi pe care voi nu le puteți accepta sau înfăptui. Nu vă pierdeți principiile și nu vă lăsați călcați pe coada sau manipulați.
Pe plan financiar și profesional, o săptămână cu suișuri și coborâșuri. Lipsa de constantă și de activitate continuă va poate ridica niște semne de întrebare pentru viitor. Nu veți putea tolera cu ușurință pauzele pe care nu le puteți înțelege iar ideea de stabilitate va răsări în mintea voastră. Încercați să priviți pragmatic ceea ce se întâmplă pentru că acest timp de libertate este dedicat tocmai pentru a putea analiza sau a putea prospecta variante mai bune pentru voi. Este resetare generală acum iar voi sunteți în mod special în vizorul astrelor.
Pe plan familial și în relațiile sentimentale, aici lucrurile devin și mai delicate și mai sensibile. Conjuncția Venus Saturn ce va avea loc vineri va cere o mai bună organizare a relațiilor voastre. Pe de altă parte, se va cere un efort din partea voastră să vă conectați cu cei din jur prin cel de-al șaselea simț. Să fiți așadar mai senzitivi, mai empatici, să va lărgiți orizonturile și conștiință, pentru că da, iată că devenim cu toții din ce în ce mai complecși iar comunicarea uzuală nu mai este suficientă pentru a ne conecta și a ne cunoaște unii cu ceilalți.
TAUR
Iată ce săptămână și pentru voi, dragi Tauri! Se deschide un nou capitol al acestui an, și cel puțin în acest moment vi se cere să fiți mai discreți cu ceea ce faceți, să vă dezvoltați sau să lucrați la proiectele voastre cât mai modest, cât mai în tăcere. Fiți detașați de evenimentele zilnice pe care le întâlniți și dedicați-v spiritului vostru. Mai multă odihnă, mai multă meditație. Totodată, atenție la ceea ce vă doriți și ancorați-v în realitate. Este o perioadă ofertantă pentru voi atât timp cât sunteți organizați.
Pe plan profesional și financiar, în cazul vostru se încheie cu adevărat un capitol. Marte iese din Vărsător spre finalul săptămânii și ați simțit foarte bine că ultima perioadă a dinamizat sectorul vostru profesional și v-a pus la încercare atât inteligența cât și perspicacitatea, forțându-vă în același timp să luați decizii și să faceți mutări strategice. Cu Marte în Pești, lucrurile se schimba cumva în bine, iar vouă vi se cere săptămâna aceasta să vă focusați pe acțiunile ce țin de colectiv tocmai pentru a înțelege mai bine ce este de făcut în continuare și care sunt proiectele de viitor pe care le veți ținti de-acum înainte. Totuși, neclaritățile vor continua și în această formulă, dar acțiunea voastră va fi mult mai detașată astfel că mintea voastră se va putea relaxa. Și tot relaxare vă cere și Soarele din Berbec pentru a putea să trageți niște sfori sau să coordonați lucrurile din umbră.
Cât privește sfera sentimentală și cea din familie, avem conjuncția Saturn -Venus săptămâna aceasta care ridică problema apartenenței voastre la relații, anturaje, grupuri de oameni și la rolul lor în dezvoltarea voastră personală și iată că data de 22 martie poate fi pentru unii dintre voi ziua în care veți trage o linie foarte clară între aceia care vă sunt toxici și care se interpun între voi și binele vostru.
Miercuri și Joi, ocupați-vă de aspectul vostru fizic, de casa voastră, ordonați-v lucrurile, casă, pregătiți-vă de echinocțiul de primăvară și primiți transformarea universală, iar în weekend, implicați-vă în activități relaxante și în hobby-urile voastre.
GEMENI
O săptămână cu energie, cu sănătate și cu deschiderea unor noi orizonturi, astă datorită intrării Soarelui în semnul de foc al Berbecului. Începând cu data de 20 martie, pentru voi se vor alinia proiectele și planurile de viitor mai bine decât până acum, veți avea momente de claritate, iar intuiția va funcționa mai bine. Energia activă din PEȘTI pe de altă parte, vă va ajuta să vă conectați cu voi înșivă pentru a vă putea evalua potențialul actual. Oricum, noi proiecte de viitor se conturează acum și cel mai bun sfat este să alegeți cu inima, instinctual. Rațiunea va urma și ea în săptămânile următoare.
Pe plan financiar și profesional, săptămâna aceasta este vorba despre muncă în echipă, despre colectiv și iată că nu va mai fi suficient să vă puneți doar pe voi în valoare ci va trebui să dați valoare grupului vostru. Pe de altă parte, o altă parte a nativilor Gemeni, se vor trezi implicați în acțiuni, coordonând sau reorientând lucruri spre nevoia sau folosul mai multor persoane. Iată așadar cât de complexă este această săptămână în care nu este doar despre voi ci despre umanitate, implicare în colectiv, în societate și în nevoile altora.
Benefică pe de altă parte perioada și pentru aceia dintre voi car nu faceți parte dintr-un grup, care nu lucrați în echipă, care sunteți antreprenori și care acum vă construiți un nou proiect. Astrele va însuflețesc într-acolo!
Acasă și în relațiile sentimentale, apare în discuție părerea celor din jur și cât de mult va lăsați influențați de aceasta. Veți avea tendința să vă impuneți, să vă susțineți ideile și mai ales să refuzați ce nu este pe placul vostru și faceți foarte bine pentru că nu puteți trăi după dorințele sau impunerile celorlalți.
RAC
Luna este în zodia voastră în primele zile ale săptămânii, iar acest aspect astrologic va oferă energie pentru viața de zi cu zi, pentru activitățile voastre dar și pentru a întreprinde o serie de măsuri care să vă îmbunătățească starea de sănătate. Pe de altă parte, din 20 martie, cu Soarele în Berbec, zodia voastră va fi frumos aspectată, luminată și vă veți putea pune cu ușurință în valoare în orice circumstanță. Și cu cât mai multă apreciere veți primi, cu cât vă veți simți mai valoroși, cu atât va spori și încrederea în voi iar succesele vor fi mai dese.
Pe plan profesional și financiar, aici lucrurile vor fi mai complexe pentru voi săptămâna aceasta, asta pentru că avem echinocțiul de primăvară care pentru voi înseamnă un focus pe relațiile de autoritate și subordonare. Veți evalua cât de disponibili sunteți să vă asumați funcții de răspundere și dacă nu vă este mai confortabili să rămâneți în zona de execuție. Oricum, vă căutați zona de confort în care funcționați cel mai bine și ce este mai important, orientarea voastră nu va mai intrinsecă, dimpotrivă, veți lucra la imaginea publică tocmai pentru a putea veni în ajutorul celor din jur la scara cât mai mare.
Financiar, succes, pentru ca Luna aduce abundență în semnul vostru, iar Soarele din Berbec potențează prosperitatea pentru zodia voastră.
Pe plan personal și familial, și în cazul vostru discutăm despre limite față de cei din familie. S-ar putea ca unele acțiuni ale acestora să fi fost intruzive, să fi simțit că s-au folosit de voi sau că v-au manipulat într-o direcție pe care de fapt voi nu ați dorit-o. De asemenea, atenție la relațiile cu străinătatea, pentru că acestea pot fi afectate sau blocat chiar din pricina distanței. Așa că dacă vă aflați într-o relație la distanță, gestionați cât mai bine acest aspect pentru a vă putea proteja emoțional.
LEU
O săptămâna care începe într-o nota joasă și mai puțin energică, poate chiar ușor dramatică, din pricina Lunii din semnul Racului, dar care, pe la mijloc, se redresează considerabil, când Luna va intra în semnul vostru iar echinocțiul de primăvară va avea loc și vă va oferi energie, claritate, spirit de inițiativă și spor. Începând cu ziua de miercuri veți simți mai multă încredere în voi înșivă, veți vedea că imaginea publică dar și prezența în diferite medii este apreciată și veți reuși să vă bucurați mai mult de un timp care vă este bun și benefic. Pe de altă parte, săptămâna este bună pentru planuri de viitor, pentru a organiza o călătorie în lunile viitoare, pentru a programa sau achita aceste excursii.
Financiar și profesional, aici se creează un echilibru între ce dați și ce primiți, datorită conjuncției Venus-Saturn din data de 22 martie. Vă veți proteja mai mult stabilitatea și siguranță financiară, nu veți ceda impulsului de a face achiziții doar pentru că un vânzător vă ambalează frumos produsul și la rândul vostru veți căuta să faceți schimburi corecte și să nu profitați de cei din jur. O atenționare sau o îndrumare pentru această săptămână, vedeți dacă datoriile pe care le aveți acum nu au și un substrat emoțional și dacă nu cumva va simțiți obligați sau vinovați față de unele persoane și situații și astfel vă îndatorați singuri.
Familial și relațional pe de altă parte, avem energie de foc săptămâna aceasta, iar voi veți avea tendința de a fi mai conflictuali și de a judeca mult prea rapid. Veți fi tranșanți în relațiile voastre, va fi da sau nu în orice situație, și veți căuta să mergeți mai departe cu orice preț, chiar dacă lucrurile rămân în spatele vostru nelămurite. Nu este cea mai bună strategie însă, pentru că vă puteți influeunța relațiile pe termen lung, puteți supăra și nu va doriți asta. Atenție că din spate vine și energia din Pești care va cere să fiți empatici și înțelegători. Depinde doar de voi care este drumul pe care-l alegeți.
FECIOARĂ
O săptămână activă și foarte intensă pentru voi, dragi Fecioare, Soarele din Berbec vă cere introspecție pentru a vedea stările voastre și cauzele care vi le provoacă. Așadar, curățenie pe plan emoțional pentru că dacă veți desluși ce vi se întâmplă, care este intensitatea și care sunt cauzele, veți putea să faceți și intervenții pentru a îmbunătăți lucrurile.
De asemenea, soluții pentru cei care au avut moralul afectat în ultima perioada și pentru aceia care se confruntă cu probleme de sănătate. Soarele din Berbec ajută vindecarea dar și remedierea și îmbunătățirea unor situații curente de viață.
Pe plan profesional, și aici lucrurile rămân active, inovația este pe buzele voastre și căutați în continuare să vă folosiți de soluții avangardiste pentru a fi mai eficienți.
Financiar, spre finalul săptămânii apar în discuție problemele financiare sau datoriile pe care le aveți în acest moment, se face și aici ordine și reușiți să le țineți în frâu.
Familial și sentimental, o perioadă dinamica pe plan relațional pentru Fecioare. Iar spre finalul săptămânii, pe un fond astral hiperactiv deja, avem conjuncția Venus-Saturn, care va luminează cumva, vă oferă claritate să reperați acei oameni care vă impun reguli în viața personală, care nu vă lasă să trăiți așa cum vă place. Și din momentul în care veți conștientiza aceste lucruri, chiar dacă la început vi se vor părea dureroase, veți începe să aveți și voi posibilitate de acțiune, de manevrabilitate, astfel să contracarați manipularea și tendințele excesive de posesivitate care există asupra voastră. Pe de altă parte, aveți răbdare cu cei din jur, cu partenerii de viață sau cu potențialii parteneri, dar faceți totul sub umbrela sau sub principiul respectului pe care aceștia vi-l acordă.
BALANȚĂ
O săptămână foarte interesantă pentru zodia voastră, pentru că atât Soarele care intră în Berbec cât și conjuncția Venus-Saturn, vă îndeamnă să vă îndreptați atenția către sănătatea voastră, către aspectul fizic și mai cu seama către starea de bine și vitalitatea. Căutați să descoperiți ce și cine vă consumă energia și stați cât mai departe de acești vampiri energetici.
Pe plan financiar și profesional, se deschid noi canale de comunicare, putem vorbi chiar despre noi proiecte, afaceri, contracte pe care le veți încheia de această dată în favoarea voastră. Veți căuta să vă asumați cât mai puține responsabilități cu putință dar să va maximizați profiturile. Ceea ce este și foarte bine pentru că ați făcut destule acte de caritate și muncă în folosul altora, iar acum este vorba despre voi.
Tot acum, vă veți susține punctele de vedere, veți puncta acolo unde vă simțiți manipulați sau folosiți, și fie ei colegi sau parteneri de afaceri, veți lua atitudine și vă veți susține drepturile.
Sentimental și familial, avem echinocțiul de primăvară săptămâna aceasta, eveniment care va pune paie pe foc în toate relațiile voastre personale. Acasă, lucrurile vor fi mai dinamice decât până acum, dar veți întâlni și agresivitate și impulsivitate în reacțiile celor dragi. Căutați să fiți mediatori, fără a pune însă piedici, fără a dezarma sau a inhiba inițiativele. Și chiar dacă cele mai multe provocări vor veni în acest sens de la cei mai tineri din familie, țineți cont că și aceștia au propria lor personalitate și nu încercați să-i subminați.
SCORPION
O săptămână în care vă veți concentra mai mult pe voi, pe conservarea energiei dar veți și implementa o serie de măsuri care au legătură cu sănătatea voastră, cu un stil de viață adecvat afecțiunilor sau vârstei voastre. Interveniți în programul de zi cu zi și dacă veți fi serioși și în săptămânile următoare, veți vedea și rezultate mulțumitoare. De asemenea, atenție că Soarele din Berbec începând cu data de 20 sporește inițiativa dar și impulsivitatea în cazul zodiei voastre. Nu vă lăsați cuprinși d grabă și nerăbdare în nicio situație.
Financiar și profesional, și aici se activează lucrurile pentru voi după data de 21 martie și v-ar fi mai mult decât benefic să căpătați puțină putere sau autoritate în mediul în care lucrați. Oricum, nimic nu vă va dezarma atunci când va trebui să vă susțineți punctele de vedere, ideile și proiectele și nici nu vă veți lăsa timorați de cei din jur. Totuși, simțul competitiv poate fi exacerbat săptămâna aceasta, încercați să-l temperați puțin pentru că, de fapt, voi vă doriți meritele voastre și nu decăderea altora.
Sentimental și familial, orientarea voastră va fi până spre final de săptămână spre organizarea lucrurilor în familie, spre bunăstare și prosperitate acasă. Totuși, fiți atenți la menajamentele absolut gratuite pe care le acordați celor din familie și chiar partenerului pentru că acestea vă sleiesc de energie și de timp. Căutați niște reguli de bun simț pe care și ceilalți să le respecte, astfel că totul să nu mai cadă doar în sarcina voastră.
SĂGETĂTOR
Dragi nativi săgetător, influențele săptămânilor trecute continuă și se manifestă și în primele zile ale acestei săptămâni. Este indicat în continuare să rămâneți axați pe voi înșivă, să vă studiați comportamentul, emoțiile dar și strategiile de viitor fără a încerca să vă remarcați în vreun fel. Asta pentru că după 20 martie, cu Soarele în semn de foc și ajutați de energia echinocțiului de primăvară, se potențează dinamismul și veți putea să ieșiți în față și să fiți la înălțime. Așadar, mai mult calm în primele zile ale săptămânii, mai multă introspecție și mai multă conservare, pentru că ce e frumos pentru voi abia după 20 martie începe.
Profesional și financiar, aveți vântul în pânze, cel puțin până pe 23 martie, cât Marte va sta în Vărsător. Veți reuși să faceți față unor sarcini care presupun un consum mental mai mare, veți ști să puneți problema în diferite situații sau negocieri, comunicarea va fi deschisă și benefică vouă. De asemenea, creativitatea va fi la cote maxime, iar cu Soarele în Berbec, intuiția voastră vă va ghida așa cum trebuie. Faceți lucruri plăcute în zona profesională, îmbinați plăcerea cu munca și asta vă va aduce energie debordantă dar și succese.
Pe plan familial, o săptămână bună pentru voi, iar relațiile dintre rude și partener par să se stabilizeze, fiind atât armonioase cât și serioase și responsabile. Iar finalul de săptămână vă va aduce rezultate dacă aveți în plan să-i convingeți pe ceilalți să faceti niște schimbări în locuință.
CAPRICORN
O săptămână destul de capricioasă pentru voi. În zilele de luni și marți, avem energie emoțională dată de aspectele lunare din semnul de apă al Racului, zile în care veți fi mai empatici și mai receptivi la nevoile celorlalți. Iar apoi, după 20 martie, când Soarele intră în Berbec, la voi se acumulează tensiune și presiune pe care ați putea să le folosiți constructiv pentru a face cât mai multe lucruri pe cont propriu, pentru a vă debarasa de ajutoare inutile sau pentru a vă desprinde din dependențele față de alții, fie ele emoționale, fie de ordin financiar.
Profesional și financiar, săptămâna această sunteți susținuți și veți putea să faceți demersuri, inițiative importante în domeniul vostru de activitate. Sunt facilitate atât discuțiile, negocierile cât și semnarea unor contracte pe termen lung care vă pot influența viitorul profesional. Aveți însă și o atenționare, voi care sunteți serioși și meticuloși de obicei, ați putea avea o scăpare săptămână aceasta și ați putea pierde din vedere niște detalii.
Pe plan sentimental și relațional pe de altă parte, este o săptămână a dialogului și a bunei înțelegi cu cei din familie. Veți reuși să ajungeți la un consens, fără a vă mai leza unii pe alții, fără a pune presiune sau a fi tensionați de solicitări la care până acum nu ați vrut să oferiți un răspuns favorabil. De asemenea, săptămâna aceasta, prin diferite situații pe care le veți trăi, vi se va demonstra atașamentul sau infidelitatea unor prieteni și veți putea să fiți de-acum înainte mai selectivi cu persoanele pe care le acceptați în viața voastră.
VĂRSĂTOR
O săptămână foarte activă pentru voi, dragi Vărsători. Preluați inițiativă în viața voastră, vă ocupați în continuare să vă perfectați programul, strategiile, meniul și sunteți atenți la cele mai mici detalii legate de sănătatea voastră. Totuși, această tendință de a face prea multe lucruri odată vă poate face să greșiți sau să vă supraocupați cu detalii. Se recomandă atenție la situațiile și evenimentele apărute inopinat săptămână această și acționați cu înțelepciune.
Profesional și financiar, avem un context astral care vouă vă cere să fiți cât mai cumpătați cu putință, să fiți atenți la investiții și la achiziții. Poate ar trebui să vă gândiți de două ori înainte să decideți că un obiect trebuie sau nu schimbat… reparațiile sunt și ele o opțiune dacă vreți să mai economisiți niște bani. Iar voi săptămâna aceasta, aveți un accent pe zodie din influențele Peștilor, iar acesta se poate manifesta printr-o destabilizare financiară dacă nu sunteți cumpătați.
Pe plan familial și personal, această săptămână aduce o bună comunicare, o interacțiune frumoasă atât cu rudele cât și cu partenerul de viață, totuși, fiți atenți la impulsivitate. De asemenea, o nemulțumire ar putea să apară în cazul acelora dintre voi care veți simți că primiți mult mai puțin decât oferiți.
PEȘTI
O săptămână foarte interesantă sub aspectele conjuncției Venus-Saturn din semnul vostru, care vă aduce maturitate în gândire, o mulțumire față de voi înșivă, acceptarea vârstei, a statutului și implicit un sentiment de mulțumire și de împlinire care vă va conferi vitalitate și o stare de spirit incredibilă. Practic, voi veți fi sursa voastră de energie prin aceste gânduri bune și influențe pozitive care vă vor caracteriza săptămâna.
Profesional și financiar, avem săptămână această echinocțiul de primăvară ale cărui influențe nu vă vor ocoli. Va fi vizat în mod special sectorul financiar, cel investițional iar orientarea voastră spre surse devenit sigure și clare va fi foarte bună. Totuși, atenție la impulsivitate, nu vă lăcomiți în niciun aspect ce are legătură cu câștigurile sau finanțele voastre pentru ca roata se poate întoarce oricând în defavoarea voastră. Profitați cu calm de oportunități, dar nu exagerați. De asemenea, aceia dintre voi care lucrați în echipă, care aveți birou comun cu alți colegi, ați putea să fiți distrași de problemele emoționale ale acestora, dar nu reacționați urât pentru că oricând v-ați putea afla în aceeași situație.
Cât privește viață de familie și cea sentimentală, avem un cumul de energii pe zodia voastră, toate îndemnându-vă să vă ocupați de relația cu voi înșivă, de dorințele voastre, de independența voastră. V-ați putea afla în situația să alegeți zilele acestea să acționați în acord cu voi sau cum și-ar dori cei din jur. Primul sfat este să faceți ca voi pentru că doar așa veți fi mulțumiți și vă veți simți impliniți și nu vă faceți griji, cei din jur vor înțelege și nimeni nu se va simți jignit.