Horoscopul zilei de marti 14 martie 2023, o zi absolut specială în care conjunctura astrală ne aduce un plus de sensibilitate și de interiorizare, și la fel de bine, va amplifica altruismului fiecăruia în raport cu cei apropiați.
De asemenea, alinierea astrală din această zi va face posibilă încercarea unui sentiment de autoanaliză de către fiecare, dar și a unor schimbări în plan profesional și personal sau în relațiile cu persoanele apropiate.
Mergem acum mai departe la detaliile horoscopului pentru fiecare zodie în parte.
BERBEC
O zi în care vei putea beneficia de sfaturi utile din partea prietenilor și a colaboratorilor din domeniul profesional. Chiar dacă unele informații ți se vor părea greu de crezut, va trebui să le reții și, pe cât posibil, să depui un efort în plus pentru a le verifica. Vei constata cu suRprindere că există piste cu adevărat salutare pe care le poți explora până la finalul săptămânii pentru a-ți rezolva o parte dintre urgente.
Pe de altă parte, o persoană de încredere, care îți cunoaște activitatea profesională și viața personală, îți va oferi soluții eficiente pentru îmbunătățirea acestor sectoare de viață. Chiar dacă unele vor fi destul de radicale, vor merita să fie luate în calcul.
TAUR
O zi în care ai putea fi foarte solicitat la locul de muncă, și se pare că vei lua contact, chiar si online sau telefonic, și cu unele persoane reprezentative din diverse instituții sau alte firme colaboratoare.
Chiar dacă te vei simți apreciat și ți se vor respecta opiniile și felul în care lucrezi, îți pot apărea apărea unele nemulțumiri de la prea puținii bani pe care îi vei obține în urma eforturilor depuse la locul de muncă.
Pe de altă parte, va trebui să lucrezi puțin cu tine însuți. Ai prea multe așteptări de la persoanele cu funcții superioare și de-aici și cauzele nemulțumirii tale.
GEMENI
Aceasta va fi o zi care abundă în discuții și întâlniri cu persoanele din anturajul tău apropiat.
Partenerul tău de viață sau colaboratorii îi vor reproșa faptul că ești prea distant față de chestiunile comune cu aceștia, tu neglijându-ți fie îndatoririle personale, fie pe cele profesionale.
În urma celor petrecute în această zi, vor fi șanse reale să îți reevaluezi filozofia de viață, precum și felul în care relaționezi cu ceilalți. Spre seară, vei avea nevoie de un surplus de timp dedicat relaxării.
RAC
Domeniul financiar îți va cere mai multă atenție și un efort suplimentar în această zi. Pe de o parte va fi vorba despre cheltuielile cotidiene, însă pot intra în discuție și chestiuni financiare de anvergură, cum ar fi plata unor credite către instituții financiare, investiții financiare pe termen lung, ori moșteniri sau partaje specifice unei separări de un fost partener de viață sau de afaceri.
În cazul în care te vei confrunta cu o astfel de situație, vei avea nevoie de o analiză realizată de un profesionist. Nu te da în spate de la nimic și apelează la cel mai bun de pe piață!
LEU
În această zi, va fi foarte dificil să-ți intre cineva în voie, dragă Leu. Toți ceilalți te vor solicita, dar cel mai mult partenerul de viață și rudele apropiate. Vei fi nevoit să privești atent către sectorul partenerial și să observi atât punctele forte, cât și pe cele slabe din schema oricărei relații parteneriale.
De fapt, va fi nevoie să-ți reconstruiești modul în care vei relaționa cu ceilalți, dar mai ales modul în care îți vei desfășura activitățile viitoare alături de partenerul de viață sau cel de afaceri.
FECIOARĂ
Vești cu multe semnale de alarmă pentru tine, nativ Fecioara. Te-ai putea confrunta cu unele afecțiuni ale sistemului circulator, mai ales în zona circulației periferice. Tocmai de aceea, va trebui să-ți dozezi eforturile și, la nevoie, să apelezi la cei apropiați pentru a primi un eventual sprijin.
Pe de altă parte, va fi nevoie să-ți reconsideri poziția în cadrul colectivului de muncă și bineînțeles va trebui să-ți îndrepți focusul spre stilul de viață deloc sănătos pe care l-ai abordat până acum. Pentru a putea realiza aceste schimbări de care ai absolută nevoie, va trebui să aplici unele corecții, fie în mentalitatea ta vizavi de munca efectivă, fie în dieta ta alimentară.
BALANȚĂ
O zi de marți pe care o vei folosi pentru satisfacerea propriilor hobby-uri. Va fi un mod excelent să te relaxezi, să înveți lucruri noi și chiar să întâlnești persoane care împărtășesc aceleași pasiuni ca și tine. În același timp, pot apărea unele neplăceri din partea partenerului sau copiilor.
Din păcate, raționamentele tale vor fi precare în această zi, existând riscul de a-i înțelege greșit pe cei din jurul tău. Nu uita că apropiații tăi țin foarte multe la persoana ta și la relația pe care o au cu tine, doar că fiecare are proriul mod de a se exprima. Nu are sens să răstălmăcești inutil unele cuvinte sau gesturi venite din partea acestora.
SCORPION
O zi în care te vei gândi serios la redirecționarea propriei cariere, urmată de concluzia că este necesar să faci o schimbare radicală. În familie, se vor putea isca discuții aprinse, fie pe teme financiare, fie pe idei și concepte diferite între generatii.
Va trebui să eviți certurile sau declanșarea unor conflicte care vor deveni ulterior păguboase prin prisma timpuli pierdut. Va fi momentul reevaluării atitudinii și acțiunilor tale față de membrii familiei și rudele apropiate, persoane ce nu pot fi acceptate decât așa cum sunt.
SĂGETĂTOR
Relațiile tale cu cu anturajul apropiat sunt tensionate și cu greu se poate ajunge la înțelegeri care să reziste în timp. Va fi bine ca în această zi să te ferești de discuții importante, de luarea deciziilor și evită cât poți de mult să oferi sfaturi. Mentalul colectiv este bulversat și astfel se poate greși foarte ușor.
Pe parcursul zilei, vei fi nevoit sa faci drumuri scurte dar dese. Ai grijă să-ți selectezi cu grijă și să te ocupi cu strictețe de prioritățile personale și doar dacă îți rămâne timp, să te implici în treburile altora.
CAPRICORN
Îți vor apărea noi provocări, de această dată, pe plan financiar, în special în legătură cu veniturile tale din activitatea profesională pe care o desfășori. Totodată, aceasta este o zi în care vei fi harnic, îți vei îndeplini corect și la timp sarcinile de lucru și îți vei calcula cu exactitate fiecare cheltuială.
Chiar dacă șefii și colegii tăi te vor aprecia, când va veni vorba de a primi plata aferentă eforturilor depuse, vei constata, cu nemulțumire, o diferență consistentă. Nemulțumirea va putea fi depășită doar prin reconfigurarea criteriilor tale privind actualul raport muncă-remunerație. Gândește-te cu înțelepciune la o strategie rapidă pentru rezolvarea acestui diferend.
VĂRSĂTOR
Vei avea șansa să privești obiectiv la situația în care se te afli, la evenimentele în care ești implicat și la relațiile tale cu ceilalți. Va trebui să te delimitezi rapid de persoanele nepotrivite și să găsești soluții optime să te extragi din situații sau evenimente care te vor consuma inutil.
Va fi posibil să întâmpini oprobiul public, mai ales al persoanelor care s-au obișnuit să trăiască în umbra ta puternică și protectoare. Oricum, vei reuși să profiți de energia acestei zile și vei întoarce situația în favoarea ta.
PEȘTI
Se pare că în această zi organismul tău te va ajuta prea puțin. Ideal va fi să reușești să-ți dozezi eforturile și să te retragi undeva, departe de iureșul cotidian. Chiar dacă vei mai avea și treburi restante de rezolvat, cu puțin efort și multă bunăvoință te vei descurca onorabil.
Evită luarea deciziilor importante și nu te angrena în discuții ample.Rămâi cumva detașat de ceea ce se întâmplă în jurul tău și vei avea numai de câștigat.
Din păcate, va fi posibilă accentuarea unei afecțiuni a sistemului circulator, astfel încât eforturile fizice reduse, o dietă ușoara și orice plimbare în aer liber îți vor fi de mare ajutor.