Unde e cel mai bine să trăiești în funcție de zodia ta
Fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată în viață să plece din țară și să găsească o țară unde să trăiască „mai bine”. Problema apare atunci când luăm o hotărâre sub impulsul momentului sau dintr-o frenezie care ulterior dispare, dar alegerile au fost deja făcute.
Astfel, ajungem să ne mutăm în țări care nu au nicio legătură cu personalitatea noastră, unde nu ne putem acomoda și unde traiul mai bun la care speram se transformă într-un adevărat calvar.
Este drept că partea financiară este importantă pentru toată lumea și poate câștigurile pot compensa o parte din neajunsurile străinătății, dar dacă tot avem un gând de plecare și lumea este deschisă posibilităților, de ce să nu alegem ce este mai bun pentru noi?!
În funcție de trăsăturile semnelor zodiacale, am făcut o selecție a celor mai potrivite locuri – orașe și țări- unde putem avea o viață frumoasă în funcție de zodia noastră.
Semnele de Foc – BERBEC, LEU, SĂGETĂTOR
Nativii născuți sub semnul focului sunt guvernați de planeta Marte, zeul războiului și caracterul lor se aseamănă de cele mai multe lor cu al aceștia. Persoanele guvernate de foc sunt impulsive, în ofensivă permanentă, cu o dorință nemărginită de aventură și foarte active. Din orice mulțime, nativii semnului Foc se vor distinge fără greutate.
Iubesc luxul și situațiile confortabile, nu fac compromisuri și au capacitatea de a rezolva ușor lucrurile find inspirați în tot ceea ce fac.
Dacă vor alege să plece peste granițe, acești nativi ar vrea să aleagă o destinație luxuriantă sau un paradis fiscal. Sunt adepții ascensiunilor fulminante și vor alege un oraș sau o țară unde să aibă această posibilitate. Răbdarea nu este cea mai mare virtute a lor, așa că nu vor să aștepte prea mult pentru a-și atinge scopurile.
Nativii semnelor de foc vor alege fără regret un oraș mare din Statele Unite ale Americii, precum New York și Las Vegas, Riviera Franceză sau Panama.
Semnele de Pământ – TAUR, FECIOARĂ, CAPRICORN
Nativii semnului Pământ sunt puternic ancorate în realitate și sunt extrem de responsabili. Pentru ei, stabilitatea materială este cel mai important lucru și întreaga viață vor face eforturi pentru bunăstarea lor și a celor apropiați. Aleg cariere stabile, reale și simt un dezgust pentru tot ceea ce este abstract.
Puțini sunt cei care vor alege să-și părăsească țara, dar dacă o vor face, vor alege o țară care în care să găsească stabilitate, siguranță și confort. Nu le este teamă să lucreze din greu pentru a-și atinge scopurile și vor alege o țară prosperă, unde condițiile financiare și sociale să fie cu adevărat mai bune.
Îi vom găsi în țările vestice, precum Germania și Austria, dar nu vor ocoli și tări precum Suedia, Norvegia și Finlanda.
Semnele de Aer – GEMENI, BALANȚĂ, VĂRSĂTOR
Nativii născuți sub semnul de Aer sunt persoane flexibile, comunicative și sociabile. Sunt deschiși provocărilor și curiozitatea îi poate împinge de multe ori spre lucruri extreme care să le ofere răspunsuri la întrebările care-i frământă. Sunt firi analitice, logice și înzestrate cu capacitate de sinteză.
Dacă vor alege să plece din țară, nu o vor face din spirit de aventură sau pentru o bunăstare materială ci pur și simplu mânați de curiozitate. Se poate cca ei să schimbe de mai multe ori țara de destinație până când vor ajunge să simtă că au ajuns în locul potrivit. Vor visa mereu la destinații precum Japonia, Maroc, Brazilia sau Alaska, dar se pot simți bine și mai aproape, în orașe istorice precum Roma, Atena sau Veneția.
Semnele de Apă – PEȘTI, RAC, SCORPION
Nativii născuți sub semnul Apei, sunt firi speciale, emoționale, înzestrate cu intuiție. Sunt orientați către zona socială, vor ajuta voluntar pe cei ce au nevoie, iar sensibilitatea lor accentuată le poate cauza multe neplăceri în viață. Au puterea de a rezolva lucrurile rapid, fără a sta prea mult pe gânduri, cu o logică pe care nici ei nu o înțeleg foarte bine.
Iubitori ai apei, acești nativi ar putea alege emoțional o țară de destinație. Astfel, dacă vor alege străinătatea, țările potrivite pentru ei sunt cele care au ieșire la mare sau la ocean, precum Italia, Turcia, Spania, Irlanda sau Portugalia. Vor considera întotdeauna că-și pot găsi norocul în apropierea unei ape.