Cartea zilei – 6 de cupe
0 zi de joi încărcată de amintiri, trecutul revine și aduce cu sine sentimente nostalgice.
Azi gândurile se îndreaptă spre rememorarea unor momente din trecut. 6 de Cupe ne aduce mai aproape de copilărie sau de vremuri în care ne era mai bine. Aceste sentimente melancolice și duioase asupra evenimentelor și faptelor pot potența în mod potrivit capacitatea de receptare a realității, dar totodată, pot s-o distorsioneze sau să o modifice în rău. Nu întotdeauna este înțelept să scormonim printre amintiri. Lucruri dureroase pot ieși la iveală și ne pot face rău.
Zeiță Mnemnosina, ce guvernează amintirile, ne sugerează să păstrăm lecțiile valoroase din trecut și să nu ne lăsăm pradă melancoliei. Viața profesională este marcată de o stare de visare ce avantajează creatorii de tot felul, artiști, scriitori, muzicieni. Ceilalți trebuie să se focuseze pe sarcinile de rutină și să adopte o abordare limpede și obiectivă. În etape de reorientare în domeniul profesional, cartea de tarot 6 de Cupe ne arată că ne aducem aminte de dorințele și visele copilăriei, de ce ne închipuiam că vom deveni când vom fi mari. În funcție de felul în care aceste dorințe s-au împlinit sau nu, amintirea poate deveni o povara grea sau din contra să ne dea energie proaspătă și chef de viață.
“Amintirea este parfumul sufletului” – George Sand
În zona relațiilor personale, 6 de Cupe poate semnifica perioada unei iubiri calde și sentimentale. Deseori, ea indică mai mult amintirea, decât trăirea reală a unor astfel de perioade. Este un aspect melancolic și siropos sentimental care va copleșește, încercați să nu va lăsați pradă sentimentelor fără rațiune.